Joia fără apă în Bârlad!

Consumatorii casnici din două cartiere bârlădene vor rămâne, joi, 23 mai, fără apă potabilă la robinete. Într-un comunicat transmis de SC Aquavas SA Vaslui – Sucursala Bârlad, se precizează că, în intervalul orar 9.00-13.00, va fi sistată furnizarea apei potabile în cartierele Deal – Crâng și Cotu Negru.

Evident, și de această dată, conducerea instituției precizează că oprirea furnizării apei se datorează unor lucrări executate pentru reparare hidranți exteriori de incendiu și pentru anulare tronson conductă veche de pe strada Tudor Vladimirescu.

Pentru locuitorii care vor fi deranjați de faptul că robinetele vor fi uscate timp de patru ore, Aquavas a pus la dispoziție numerele de telefon 0235/419.901 și 0788.508.841, la care oamenii pot suna și depune eventuale reclamații și sesizări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.