Șofer de 60 de ani, găsit mort la volan după ce a intrat cu mașina în șanț

Accident cu o persoană decedată, un bărbat de 60 de ani, în această dimineață la Codăești. Șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în șant. Pompierii și ambulanțierii l-au găsit inconștient și în stop cardiorespirator.

Pompierii vasluieni au intervenit, în această dimineață, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare și deblocare), o autospecială pentru descarcerare și echipaje specializate, pentru descarcerarea unei persoane, victimă a unui accident rutier produs în localitatea Codăești, comuna Codăești.

În accident a fost implicat un singur autoturism în care se afla o persoană, un bărbat de 60 de ani. Este posibil ca acestuia să i se fi făcut rău și să fi pierdut controlul asupra maținii.

Echipajele de intervenție au găsit un autoturism avariat (autoturismul a lovit un mal de pământ aflat pe marginea carosabilului), în interior aflându-se șoferul încarcerat. Pompierii militari au evaluat victima, aceasta aflându-se în stare de inconștiență și stop cardiorespirator. Salvatorii au descarcerat victima de 60 de ani, însă medicul de pe ambulanță nu a mai putut face altceva decât să declare decesul bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.