Gimnasta Amalia Puflea va reprezenta România la Campionatul European din Italia

Bârlădeanca Amalia Puflea (17 ani), legitimată la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad și CS Dinamo București, se numără printre gimnastele care vor reprezenta România la Campionatul European de Gimnastică Artistică pentru senioare de la Rimini, Italia.

După cum au decis oficialii Federației Române de Gimnastică (FRG), sportiva din Bârlad va merge în Italia ca rezervă a echipei de senioare, întrucât, în urma celor două etape de selecție la care au fost supuse sportivele românce, alte cinci gimnaste au obținut rezultate mai bune. Ea va intra în competiție doar în cazul în care vreuna din cele cinci se va accidenta și nu va putea concura.

„Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarță și Maria Ceplinschi vor concura la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Rimini, ce va avea loc între 2-5 mai. Componența echipei României a fost stabilită pe baza criteriilor de selecție în urma rezultatelor de la cele două competiții (Timișoara și Izvorani). Rezerve sunt Amalia Puflea și Andreea Preda. La junioare, vor concura pentru România, Anamaria Mihăescu, Adelina Ionescu, Ariana Cotu, Nelli Papana și Alexia Blănaru. Rezerve sunt Iris Iordache și Daria Tănasă. Partenerii Federației Române de Gimnastică sunt Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Agenția Națională pentru Sport”, au anunțat duminică, 21 aprilie, reprezentanții Federației.

Sportivele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarță, Amalia Puflea și Maria Ceplinschi fac parte din proiectul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.