Bârlădenii cu câini și pisici, invitați la prima campanie de sterilizare gratuită din 2024

Proprietarii de pisici și câini din Bârlad sunt invitați să se înscrie la prima acțiune de sterilizare gratuită a patrupedelor din anul 2024. Invitația este valabilă doar pentru animalele de companie care nu au fost supuse intervenției chirurgicale în una din cele cinci acțiuni desfășurate în 2023.

Campania este organizată de ONG-ul „Friends4Romanian Paws” și sponsorizată de asociația „Little Souls Home”, urmând a se derula în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui și Primăria Bârlad. Ca și la cele cinci campanii din 2023, primăria va pune la dispoziție terenul pe care va staționa caravana mobilă de sterilizare a animalelor de companie. Mai exact, spațiul unde funcționa Oborul, ce este situat pe strada Căpitan Grigore Ignat nr. 14.

Acțiunea este programată pentru ziua de 25 aprilie, începând cu ora 9.00, însă proprietarii de animale se pot înscrie încă de sâmbătă, programările putând fi făcute la numărul de telefon 0754.653.642.

„Vești bune! Prima campanie de sterilizări gratuite pentru câini și pisici va avea loc în data de 25 aprilie, în locația Obor. Înscrierile se fac de mâine, 20 aprilie, după ora 14.00, la telefonul 0754.653.642. Mulțumesc mult organizatorilor Little Souls Home! Eu, împreună cu colegii din USR Bârlad, susțin de trei ani acest tip de campanie de sterilizare gratuită a animalelor din oraș, ori de câte ori pot ONG-urile să le organizeze. Cu atât mai mult cu cât pot profita și cei cu venituri mici, care nu au posibilitatea să apeleze la un cabinet veterinar. Mai ales că legislația în vigoare prevede sterilizarea obligatorie a câinilor și pisicilor cu stăpân. În acest fel, măcar câteva sute de câini și pisici sunt sterilizate anual, ceea ce înseamnă mai puțini pui abandonați. Mă bucur că cetățenii au înțeles că aceasta este singura cale de a reduce înmulțirea câinilor și a pisicilor și, eventual, abandonarea puilor pe străzile orașului”, a declarat Ana-Maria Vintilă, viceprimarul USR al Bârladului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.