Accident provocat de un tânăr care a intrat cu mașina într-un TIR

Accident rutier petrecut ieri seară la ieșirea din municipiul Vaslui, în zona Green Garden. Un tânăr de 25 de ani a intrat cu mașina într-un TIR, în urma impactului rezultând scurgeri de combustibil pe șosea. 

Pompierii militari vasluieni au intervenit, ieri seară, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA), pentru asigurarea măsurilor PSI și acordarea primului ajutor calificat unei persoane, în urma producerii unui accident rutier în municipiul Vaslui (în apropierea căii ferate din zona Green Garden – Bico Industries). În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism, în cele două autovehicule aflându-se doar conducătorii auto.

Din câte se pare, tânărul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina în autocamion.

La sosirea pompierilor au fost găsite două autovehicule avariate, conducătorii auto fiind evacuați. Un bărbat în vârstă de 25 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Conducătorul autoturismului a primit primul ajutor calificat în ambulanța SMURD, după care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Din autocamion s-a scurs o cantitate destul de mare de lichide combustibile, rezervorul fiind avariat. Scurgerile au afectat o suprafață de circa 100 metri pătrați. Pompierii au asigurat măsurile PSI, au curățat și spălat carosabilul.

Cercetările privind circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt efectuate de polițiștii vasluieni.

1 COMENTARIU

  1. Un accident rutier grav a avut loc ieri seara in municipiul Vaslui, la iesirea din oras in zona Green Garden. Potrivit autoritatilor, un tanar de 25 de ani a intrat cu masina intr-un TIR, iar impactul a dus la scurgeri de combustibil pe sosea. Pompierii militari au intervenit de urgenta, asigurand masurile de siguranta si acordand primul ajutor. Din pacate, conducatorii auto au fost raniti, iar tanarul a avut nevoie de ingrijiri medicale si a fost transportat la spital. Scurgerea de combustibil a afectat o suprafata importanta, dar pompierii au actionat prompt pentru a curata si spala zona afectata. Cauza accidentului este in curs de cercetare de catre politisti. Speram ca astfel de tragedii sa fie evitate in viitor prin respectarea regulilor de circulatie si precautiunea la volan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.