Accident cu o persoană decedată noaptea trecută la Banca

Un grav accident de circulație a avut loc noaptea trecută în satul Stoișești, comuna Banca. Un autoturism în care se aflau doi tineri, de 19 și 20 de ani, a ieșit în afara carosabilului. Tânărul de 19 ani a suferit un stop cardiorespirator, nerăspunzând la manevrele de resuscitare, în vreme ce celălat tânăr a primit primul ajutor refuzând transportul la spital.

La fața locului a intervenit detașamentul de pompieri Bârlad, cu o autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor accidentului rutier, produs pe DJ 244, pe raza localității Stoișești, comuna Banca.

„Detașamentul de pompieri Bârlad intervenit cu o autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DJ 244, în raza localității Stoișești, comuna Banca.

În apelul primit la numărul unic pentru situații de urgență, 112, apelantul a precizat faptul că în accident a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane, ambele fiind evacuate, un tânăr aflându-se în stare de seminconștiență.

La fața locului a fost deplasată și o ambulanță (cu medic) aparținând SAJ Vaslui.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism avariat, persoanele aflate în interior fiind evacuate. Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost găsit în stop cardiorespirator, imediat fiind începute manevrele de resuscitare. Din nefericire, victima nu a răspuns pozitiv la aceste manevre de resuscitare, în cele din urmă, medicul de pe ambulanța SAJ Vaslui fiind nevoit să declare decesul tânărului.

Cea de-a doua victimă a accidentului, un bărbat în vârstă de 20 ani a fost evaluat, a primit primul ajutor însă, ulterior a refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat și au iluminat zona, din cauză că autoturismul și victimele au fost găsite în câmp, la o distanță apreciabilă de șosea.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.