DNA cere ca Dumitru Buzatu să rămână în arest. Pronunțarea astăzi

Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iaşi, a cerut luni, 13 noiembrie 2023, menținerea în stare de arest preventiv a lui Dumitru Buzatu, președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui. Conform portalului instanțelor de judecată, instanța a amânat pronunțarea pentru ziua de astăzi, 15 noiembrie 2023. 

Avocatul lui Dumitru Buzatu a cerut luni, în fața judecătorilor înlocuirea măsurii privative de libertare cu o măsură mai ușoară. „S-au pus concluzii și așteptăm soluția judecătorului de la Vaslui. Ca de fiecare dată, am cerut o măsură mai ușoară privativă de libertate, dar decizia a rămas în pronunțare”, a spus apărătorul lui Dumitru Buzatu. Dacă decizia judecătorilor Tribunalului Vaslui va fi nefavorabilă, cel mai probabil apărarea se va adresa cu apel Curții de Apel Iași, așa cum a procedat data trecută.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: „În perioada 08.05.2023 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor).

În contextul menționat mai sus, la data de 22 septembrie 2023, inculpatul Buzatu Dumitru ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului Buzatu Dumitru i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 23 septembrie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.