Noi avertizări meteo: Valul de căldură se extinde astăzi în județ

Ieri, Administrația Națională de Metereologie a venit cu noi avertizări. Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort termic valabilă în mai multe judeţe din sudul ţării, precizând că astăzi, luni, valul de căldură se va extinde în alte regiuni, județul Vaslui fiind inclus printre zonele afectate.

Ieri, duminică, Administrația Națională de Metereologie (ANM) a emis avertizare Cod galben de caniculă valabil în zona de sud a ţării. Potrivit ANM, judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi erau sub avertizare Cod galben. Pentru aceste zone au fost inficate caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) depăşind uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime erau estimate în general între 33 şi 35 de grade, iar cele minime între 18 şi 22 de grade. Pentru ziua de astăzi,luni, metereologii avertizează că valul de căldură se va extinde. Conform ANM, va fi Cod galben în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Vaslui şi Bacău. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 şi 23 de grade.

Marţi, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara, iar miercuri va persista la intensitate mare în sudul, estul şi parţial în centrul ţării. Marți și miercuri vor fi cele mai călduroase zile din săptămâna care urmează, fiind consemnate valori la nivelul maximelor, în creștere 30 până la 41°. Va fi caniculă în toate zonele de câmpie și de podiș. Indicele temperatură-umezeală cu siguranță va depăși pragul critic de 80 de unități semnificativ, în special în partea de sud a Crișanei, în Banat, în Oltenia, în Muntenia, în vestul Dobrogei și sudul Moldovei, acolo unde vom vorbi cu siguranță și de temperaturi maxime care se pot apropia de 45° vorbim aici de temperaturile resimțite.

Miercuri valul de căldură va persista în intensitate, în special în partea de sud-est, parțial în centrul țării din nou, vom vorbi de temperaturi între 31 și 40° la umbră, inclusiv în Capitală ne așteptăm ca săptămâna viitoare, marți și miercuri, să consemnăm cele mai ridicate valori din acest al treilea val de căldură, respectiv 40° la umbră, cu siguranță, posibil 44-45.

Joi vremea se va răci în întreaga țară, iar temperaturile nu vor mai depăși 30 de grade. Pentru sfârșitul săptămânii sunt așteptate ploi și chiar vijelii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.