Un albanez a prezentat la vamă numai acte false: pașaport, carte de identitate și permis de conducere

Un albanez a încercat a încercat să treacă frontiera pe la Albița „blindat” de acte false. El a prezentat polițitilor de frontieră atât un pașaport fals, despre care pretindea că este emis în Grecia, cât și o carte de identitate și un permis de conducere, care, de asemenea, s-au dovedit a fi false.  

Pe 27 iunie, în jurul orei 04.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, în calitate de pasager într-un autocar, un bărbat care a prezentat un pașaport cu însemnele autorităților din Grecia.

După ce au studiat documentului prezentat la control, polițistul de frontieră, împreună cu ofițerul din cadrul Agenției Frontex care își desfășoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, au constatat că actul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, motiv pentru care au solicitat persoanei în cauză prezentarea unor alte documente pentru stabilirea identității.

Bărbatul a mai prezentat apoi la control o carte de identitate și un permis de conducere cu însemnele autorităților din Grecia, care, în urma verificărilor specifice efectuate, s-au dovedit a fi, de asemenea, false.

„Bărbatul a fost condus la sediul punctului de trecere a frontierei în vederea stabilirii identităţii şi continuării cercetărilor. În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul este cetățean albanez, în vârstă de 27 de ani şi că a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, utilizând documente false. Cu privire la documentele prezentate la controlul de frontieră, bărbatul a declarat că, având interdicție de a intra în Italia, a procurat documentele în cauză prin intermediul unui cetățean albanez cunoscut în mediul on line, al cărui nume nu și-l amintește, achitând suma de 3.500 de euro. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată, fals privind identitatea în formă continuată și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, au transmis polițiștii de frontieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.