Bârladul va găzdui o conferință dedicată aniversării domnitorului și cărturarului Dimitrie Cantemir

În acest week-end, toți cei interesați de istorie și, în special, de istoria Moldovei sunt invitați să ia parte la un eveniment inedit. Este vorba despre o conferință științifică intitulată „Viața din sudul Moldovei în operele cronicarilor moldoveni”, organizată de Asociația cultural-educațională „Viitor trecutului nostru”. Manifestarea va avea loc sâmbătă, 10 iunie, începând cu ora 12.30, și va fi găzduită de Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad. Potrivit organizatorului, Asociația „Viitor trecutului nostru” este singurul for care, în anul 2023, a inițiat și intenționează să ducă la bun sfârșit proiecte dedicate împlinirii a 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir, domnitor al Moldovei, filozof, cărturar, istoric și lingvist.

„Asociația «Viitor trecutului nostru», cel puțin până la această dată, este singura care anunță, inițiază și finalizează proiecte în anul 2023 arondate aniversării «Dimitrie Cantemir – 350 ani de la naștere, simbol de expresie a culturii române în cultura europeană și universală». Pe 10 iunie, ora 12.30, organizează o conferință cu tematică de istorie medievală, ce își propune să prezinte simboluri, spiritualitate, toponimie, familii și tradiții ale locurilor cu rădăcini în Evul Mediu moldovenesc. Conferința științifică de interes local, regional și național «Viața din sudul Moldovei în operele cronicarilor moldoveni» se doreste a fi un factor de magnifcare a interesului pentru subiectul istoria medievală a Moldovei, ținutul Moldovei de Jos, a colinelor Tutovei și a Bârladului în general. Subiectul își propune să promoveze imaginea de centru regional al Bârladului”, este invitația lansată de profesorul Vlad Giurcanu, președintele Asociației „Viitor trecutului nostru”.

Conferința va fi susținută de invitați din Iași, Vaslui și Bârlad, respectiv dr. Aurica Ichim – director Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, muzeograf Alexandru Gorea – Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, dr. Laurențiu Chiriac – muzeograf și arheolog la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, dr. Mircea Oancă – muzeograf și arheolog la Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, dr. Mircea Mamalaucă – director Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.