Useriștii vasluieni din Consiliul Local vorbesc despre faptele unui „Dorel” de la Primăria Vaslui, care produce pagube mult mai mari decât „legendarul” personaj, de sute de mii de lei. Consiliul Local a trebuit să aprobe, în ultima ședință, alocarea a peste 400 de mii de lei pentru mutarea rețelei de gaz din intersecția de la Găzărie, strada Traian, pentru că proiectantul nu a prins-o în proiectul inițial de extindere a rețelei de troleu. La Transurb „Dorel” a lovit de peste 100 de mii de euro, prin fosta directoare, care a lăsat procese pierdute cu angajații și executări silite. La aceeași societate s-au cumpărat troleibuze second-hand de 366 de mii de lei, în 2015, care, nefolosite niciodată, au fost casate în acest an, după ce „Dorel” a mai băgat 16 mii de lei în ele pentru reparații.

Descriindu-l pe „Dorel” nu drept personajul din serialul „Las Fierbinți”, ci prin faima sa mult mai mare, de autor al unor lucrări de proastă calitate care aduc numai prejudicii prin modul în care sunt executate, consilierul local al USR Vaslui Dragoș Chirica a vorbit vineri, în cadrul unei conferințe de presă, despre existența sa chiar la Primăria municipiului Vaslui. Iar faptele acestui „Dorel” sunt mult mai ample și aducătoare de daune mult mai mari.
„La Vaslui multe dintre investițiile făcute de primărie se pot încadra la așa ceva. De obicei, catalogăm cu numele ăsta lucrări de proastă calitate sau executate diferit față de cum ar trebui în mod normal”, s-a explicat Chirica.
Consilierul USR a detaliat prin lucrările care se efectuează pe strada Traian din municipiul Vaslui, beneficiară a două proiecte de modernizare, unul, pe fonduri europene, care vizează extinderea rețelei de troleee, care trebuie finalizat până la sfârșitul anului, iar celălalt, realizat prin fonduri locale, vizează reabilitarea capitală a străzii, trotuarelor și construirea unei piste de biciclete, o inițiativă a consilierilor USR. „Această stradă trebuie terminată la finalul lunii iunie 2023, dar acest termen nu mai este realizabil. Pentru troleu, stâlpii trebuiau amplasați pe rețeau de gaze naturale a municipiului Vaslui. Proiectantul a trasat rețeaua de troleu peste cea de gaze, apoi s-a trimis la avizat și Gaz-Est a dat aviz favorabil. Acum, la momentul executării, s-a constatat că rețeau de gaze trebuie mutată. Din păcate, a trebuit să alocăm o sumă destul de consistentă, 400 și ceva de mii de lei, pentru mutarea acestei rețele de gaze naturale. Rezultat într-un nou termen, o amânare”, a explicat Dragoș Chirica.
Dar „Dorel” acționează și la SC Transurb SA, în cazul acestei societăți Chirica vorbind despre „grija PSD pentru banii vasluienilor” și reamintind că, până de curând, la conducerea societății s-a aflat un membru PSD, „o doamnă director care nu avea nicio pregătire în domeniul transportului”. Anii trecuți, societatea a fost dată în judecată de către angajați, care nu și-au primit drepturile salariale în mod corespunzător, acțiunile lor soldându-se cu nu mai puțin de 74 de dosare în instanță și un cost pentru municipalitatea vasluiană de 120.746 de lei, însemnând cheltuieli de judecată pe 2021, 2022 și executări silite. „Pe lângă asta, în bugetul pe anul acesta, societatea a trebuit să prindă peste 310 mii, sume plătite pentru acțiunile câștigate în instanță de către angajați”, a spus Chirica.
Dar mai este, pentru că, la final, directoarea a simțit că nu a făcut destul… „Mai mult decât atât, fosta directoare, după ce nu a mai primit un mandat, așa cum spera, a venit cu pretenția de a i se plăti 60 de zile de concediu pe care nu și le-a luat, în condițiile în care prejudiciază bugetul Transurb cu aproape 100 de mii de euro, care ar fi trebuiți băgați în mai buna funcționare a Transurb”, a spus consilierul local USR.
Trebuie să mai spunem că, într-o conferință de presă trecută, un alt consilier local al USR, Mihaela Bohotineanu, a povestit o altă faptă care poartă marca „Dorel”, deși ea nu a încadrat-o la această categorie: achiziționarea de către Primărie, în 2015, a trei troleibuze second-hand, contra sumei de 366 mii lei. Troleibuzele nu au funcționat niciodată pentru vasluieni, în pofida faptului că, între timp, același „Dorel” de la Primărie a cheltuit alte 16 mii de lei pentru repararea și întreținerea lor, pentru ca, în acest an, să fie …casate. Această ultimă „manevră inteligentă” a lui „Dorel” a fost stabilită de un audit al Curții de Conturi la SC Transurb SA, care, tehnic și „elegant”, a vorbit despre „inadvertențe” și „abateri de la disciplina financiar contabilă a societății”.