Drumuri comunale și județene blocate din cauza viscolului

Trei drumuri comunale au fost închise, încă de seara trecută. cel spre Boușori, Valea Siliștei și Știoborăni , din comuna Solești, ca și DJ248 spre Vaslui, după cum a anunțat Consiliul Județean. Pe alte sectoare de drum, carosabilul este acoperit cu un strat de 10 cm de zăpadă, circulându-se în condiții de iarnă. La Protopopești, comuna Tăcuta, pompierii au intervenit pentru a scoate cinci mașini și două autoturisme din zăpadă, care ajunsese la peste 80 de cm. În condițiile unei avertizări de Cod Portocaliu, cu ninsoare consistentă și vânt puternic, valabil până azi la ora 14, autoritățile fac apel la vasluieni să evite să pornească la drum și să se informeze în prealabil dacă pe traseu nu sunt drumuri blocate.

Încă de seara trecută, Consiliul Județean a informat asupra faptului că „pe mai multe sectoare, carosabilul este acoperit cu un strat mediu de 10 cm de zăpadă, astfel că pe toate drumurile județene se circulă în condiții de iarnă”.

În condițiile existenței unei avertizări, Cod Portocaliu, cu ninsoare consistentă și vânt puternic, valabilă până joi, 6 aprilie, ora 14.00, în ciuda prezenței echipajelor de deszăpezire, care monitorizează toate drumurile judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate, autoritățile județene i-au sfătuit pe vasluieni să evite să pornească la drum pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Înainte de a pleca la drum, trebuie să vă asigurați că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

Încă de seara trecută, trei drumuri comunale erau închise în comuna Solești, cel spre Boușori, Valea Siliștei și Știoborăni, ca și DJ248 spre Vaslui, probleme fiind și în Codăești, între Miclești și Movila lui Burcel, unde s-a acționat cu utilaje de deszăpezire și circulația a fost restabilită, ca și în comuna Tăcuta, unde au fost scoase din șanțuri câteva autoturisme. Pe DN 2F, pe raza comunei Dragomirești a fost interzisă circulația mașinilor de mare tonaj.

Directorul Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor Publice (DJADP) Iaşi, Ciprian Ciucan, a declarat că închiderea unor drumuri este o măsură de urgenţă luată din cauza ninsorii abundente, temporar viscolite şi a stratului consistent de zăpadă, dar şi a şoferilor care nu respectă indicaţiile: „Este o măsură de urgenţă luată pentru a interveni cu utilajele imediat după ce nu va mai ninge sau nu va mai fi viscol. Sunt cantităţi foarte mari de precipitaţii, vântul bate cu viteză foarte mare. Efectiv nu reuşim să menţinem aceste tronsoane în stare de viabilitate şi riscăm să avem blocaje cu foarte multe maşini. Astăzi am avut trei echipaje la Horleşti, am reuşit cu greu să deschidem un kilometru, ulterior, la jumătate de oră drumul a fost blocat la loc. Prin urmare, drumurile care sunt pe direcţia vântului au fost închise. Sunt două sectoare vitale, DJ 208 zona Paşcani şi DJ248 spre Vaslui, pe care încercăm să le ţinem deschise cât putem de mult. Dacă situaţia o va impune, le vom închide pentru a putea acţiona cu utilajele aflate la dispoziţie să putem acţiona doar la solicitarea ISU şi situaţii de urgenţă. Şoferii nu respectă indicaţiile noastre. Tot timpul am avut situaţii în care au blocat drumul şi nu am putut interveni cu utilajele pentru deszăpezire”.

„Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu forțe și mijloace specifice pentru salvarea unor persoane blocate în zăpadă, în localitatea Protopopești, comuna Tăcuta. În sprijinul pompierilor militari intervine și un echipaj de jandarmi vasluieni. Din primele informații, în zăpada care măsoară aproximativ 80 centimetri, sunt blocate cinci autoturisme și două microbuze, în autovehicule aflându-se cel puțin zece persoane. Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială pentru transport victime multiple și o șenilată. Salvatorii înaintează extrem de greu prin zăpadă. Acțiunea este în dinamică”, au transmis, seara trecută, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.

Situațai localităților în care distribuirea energiei electrice a fost afectată: 36 localități (Barbosi, Broscosesti, Codreni, Hoceni, Idrici, Vutcani Dodesti, Gherghesti, Ghermanesti (Banca), Halta Dodesti, Miclesti (Banca), Stoisesti, Tifu, Valeni (Viisoara), Viisoara, Viltotesti Barlad(VS)Perieni(VS), Valea Seaca Benesti, Moara Domneasca, Muntenii de Sus, Satu Nou (Muntenii de Sus), Tanacu Alexeni, Bojila, Domnita, Frumușica, Gârbești, Madarjac, Moara Ciornei, Oproaia, Poiana de Sus, Poiana Mănăstirii, Runcu, Tibana, Tibanesti, Tungujei, Vadu Vejei si Miclesti,) cu 7375 consumatori. Se lucrează pentru remediere cu echipe specializate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.