Vești bune pentru vasluieni, dar vești rele pentru români

Useriștii vasluieni au venit ieri cu două genuri, total diferite, de vești: vești bune pe plan local, aduse de viceprimarul Cătălin Mândru, și vești rele, dinspre guvernarea de la București a PSD-PNL, aduse de deputatul Mihai Botez. O premiere a olimpicilor cu o zi festivă, sărbătoare locală, dedicată lor, parcări pentru biciclete și trafic ușurat în orele de vârf, au fost veștile viceprimarului. În vreme ce președintele USR a vorbit despre faptul că românii vor plăti polițe la suprapreț, din cauza incompetenței ASF, dar și despre incompetența actualei guvernări PSD-PNL.

„Trei vești frumoase” a anunțat viceprimarul Cătălin Mândru. Prima dintre acestea a fost un proiect de hotărâre a Consiliului Local depus de consilierii USR prin care olimpicii din municipiul Vaslui vor fi premiați. „În ultimele săptămâni, au avut loc diverse olimpiade școlare. Așa cum ne-am învățat, au venit vești foarte bune despre calificarea copiilor noștri la fazele imediat următoare. De aceea, noi am depus acest proiect prin care copiiilor care obțin rezultate deosebite la aceste olimpiade să le fie recunoscuă munca”, a spus viceprimarul municipiului Vaslui, Cătălin Mândru. USR propune ca premierile să se desfășoare anual, iar o altă noutate este că și rezultatele la olimpiadele internaționale vor fi premiate. Această premiere ar urma să aibă loc pe 5 octombrie a fiecărui an, de Ziua internațională a educației, printr-un eveniment de amploare, care să fie o adevărată sărbătoare locală.

„Din aprilie, în municipiul Vaslui va exista prima parcare securizată pentru biciclete. Este un alt proiect al USR Vaslui. Toți cei care dețin o bicicletă nu vor mai fi nevoiți să o transporte până la etajul trei, patru, ci va rămâne în siguranță. Scopul este de a ușura utilizarea bicicletelor în municipiul Vaslui”, a spus viceprimarul. Prima astfel de parcare pentru biciclete va fi plasată în zona Pieței Centrale, doritorii trebuind să se adreseze primăriei pentru a primi un spațiu. Alte două parcări vor fi amplasate de-a lungul străzii Traian.

Un alt plan al USR Vaslui urmărește să ușureze traficul rutier, care devine extrem de anevoios în orele la care elevii intră sau ies de la școli. „În municipiul Vaslui există două școli care au intrări direct pe niște artere rutiere foarte mari: Școala 6, cu intrare direct de pe strada Ștefan cel Mare, și Școala nr. 3 Constantin Parfene, cu intrare direct de pe strada Mihail Kogălniceanu. Din cauza faptului că mulți părinți își aduc la școală copiii folosind mijloacele de transport proprii, dimineața și la prâns se crează blocaje în trafic. De aceea ne-am gândit să venim cu această propunere, de a dedica o bandă special conducătorilor auto care trebuie să debarce sau să îmbarce copii de la școală în jurul celor două insituții școlare”, a mai declarat viceprimarul Cătălin Mândru. În prima fază, această modalitate de fluidizare a traficului se va realiza ca proiect experimental pentru Școala Gimnazială Constantin Parfene. În funcție de cum va evolua proiectul, va fi extins și pentru Școala Mihai Eminescu.

„Românii vor plăti polițe la suprapreț 

Două societăți de asigurări care dețineau 80% din piață au falimentat. Președintele USR Vaslui, deputatul Mihai Botez, se întreabă cum de Consiliul Concurenței a permis existența unei asemenea situații. Incompetența celor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, a cărei conducere, susținută politic de PSD și PNL, nu plătește în niciun fel, este cea care a adus efectiv pierderi uriașe în bugetele românilor. „Trebuia să existe totuși un echilibru. O piață funcțională ar însemna mai mulți asiguratori care să dețină cote relativ egale sau mai mici, să nu existe o putere atât de mare din partea unui asigurator. „USR lucrează în Parlament pentru cetățeni. Am solicitat demisia conducerii ASF, în urma scandalului Euroins. Membrii din conducerea ASF, plătiți de altfel cu salarii uriașe, nu și-au îndeplinit rolul de a supraveghea piața asigurărilor. Acum românii vor plăti polițe la suprapreț”, a spus Mihai Botez.

„Luni l-am chemat pe domnul Novak, ministrul Sportului, să ne explice și nouă de ce banii publici par să ajungă constant în conturile sale și ale rudelor sale. Nu în ultimul rând, suntem activi și pe plan legislativ, iar în ultimele săptămâni, USR a depus proiecte pentru a facilita cursurile on-line pentru reconversie profesională, ori proiectul recent adoptat de Senat, care va permite accesul liber la drumeții în pădurile din România. Suntem activi pe toate planurile și muncim în interesul românilor, însă de multe ori, acest lucru nu este prezentat de televiziunile centrale!” a declarat deputatul Mihai Botez.

1 COMENTARIU

  1. Un judeţ care trebuie desfiintat urgent, PSD-ul pe plan local nu au suficienţi oameni pregătiţi profesional şi nu îsi angura finantele să se dezvolte ??? Vasluiul să fie transformat în comună, mogoritatea cetăţenilor sunt plecaţi în pribegie, că aici ar muri de foame, Primarul, Consiliul Jud nu sunt în stare să găsească investitori straini să creeze locuri de muncă, iar Nr. trintorilor la nivel local prlo mare !!:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.