Polițiștii vasluieni au sărbătorit Ziua Poliției Române și printr-un gest caritabil

Pentru că, pe 25 martie 2023, Poliția Română sărbătorește Ziua Poliției Române, la 201 ani de atestare documentară, polițiștii vasluieni și-au propus ca, în fiecare zi a acestei săptămâni, să desfășoare diverse activități prin care să o sărbătorească, în mijlocul comunității. Miercuri au mers în rândul bătrânilor din câteva cămine din jude cu flori și cadouri. 

Prin contribuția benevolă a polițiștilor, la cele două Centre de Îngrijire şi Asistenţă din municipiul Huși și din satul Giurcani, comuna Găgești, oamenii legii le-au dus bătrânilor de acolo aparate radio, sisteme de sonorizare, corpuri de mobilier pentru grădină și timp liber, dar și flori. 

„Miercuri, 22 martie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au răspuns chemării celor în etate, suferinzi, și au mers în vizită la două cămine de bătrâni din județul Vaslui, pentru a duce flori, cadouri și un gând bun”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

„Prin exemplul nostru, dorim să încurajăm cât mai multe persoane să își îndrepte atenția și bunătatea spre persoanele în vârstă, fie că sunt în familie, fie că sunt beneficiare ale unor centre de îngrijire și să ofere grijă, timp și compasiune. Așa cum se poate vedea din fotografii și filmări, orice gest, interacțiune, manifestație a afecțiunii le aduce acestora un zâmbet pe chip și le face ziua mai senină. Când ți-ai sunat ultima dată părinții? Dar bunicii?”, au mai transmis cei de la IPJ Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.