După mai mult de 10 ani, negreștenii vor avea din nou o piață agroalimentară. Noua piață va fi însă una modernă, cu numeroase facilități. În primele două săptămâni nu se vor percepe taxe.

Primăria Negrești îi invită pe locuitorii orașului, cetățenii, cumpărători și comercianți, să participe luni, 3 aprilie 2023, ora 13.00, la inaugurarea noii piețe agroalimentare, după care va urma slujba de sfințire a Pieței Agroalimentare! Activitatea comercială în cadrul pieței va începe joi, 6 aprilie. „Încurajăm comercianții să ofere cetățenilor cele mai bune produse la prețuri mici și venim în sprijinul lor. Astfel, până la data de 19 aprilie 2023, nu se vor percepe nici un fel de taxe!”, anunță primăria.
„După o întrerupere de mai bine de 10 ani, Primăria orașului Negrești anunță reluarea activității comerciale într-un spațiu amenajat și dotat la cele mai înalte standarde în cadrul Pieței Agroalimentare din orașul Negrești. Noua piață oferă numeroase facilități pentru desfășurarea unui comerț modern: căldură, respectiv aer condiționat, apă curentă, spații frigorifice, compartimente pentru pește, carne, lactate și tarabe pentru producătorii locali etc. Se vor putea comercializa legume, fructe, lapte şi produse lactate, carne şi preparate din carne, ouă, miere şi alte produse apicole, produse conservate, pește, produse de panificație şi patiserie, apă şi sucuri, flori, inclusiv artificiale, semințe, material săditor, produse tip plafar, cereale, păsări, mărţişoare şi aranjamente florale, obiecte uz casnic”, scrie primarul Cristinel Rusu, pe pagina sa de socializare.
Comercializarea produselor în cadrul pieței se va efectua de către persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, individuale şi societăți comerciale. Comercianţii și producătorii locali care doresc să îşi desfăşoare activitatea în Piaţă Agroalimentara din Orașul Negrești vor putea face asta prin închirierea tarabelor, vitrinelor frigorifice sau spațiilor comerciale.
