În „Săptămâna verde”, preșcolarii și elevii vor derula activități de protejare a mediului

Din acest an școlar, preșcolarii și elevii, coordonați de educatoare, învățătoare și profesori, vor putea desfășura mai multe tipuri de activități educative menite să contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului. Acestea vor fi organizate în cadrul Programului „Săptămâna verde”, ce a fost reglementat prin ordin de ministru.

Pe data de 2 februarie, ministrul Educației, Ligia Deca, a emis Ordinul nr. 3.629/2023 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului „Săptămâna verde”, normativul fiind deja publicat în Monitorul Oficial nr. 102 din 6 februarie 2023. Potrivit acestuia, Programul „Săptămâna verde” este un program naţional, în acord cu prevederile raportului „Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile”, elaborat de către grupul de lucru de la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, ale Strategiei naţionale privind educaţia pentru mediu şi schimbări climatice 2023-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 59/2023, și ale Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 877/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

Așa cum se arată în Metodologie, unităţile de învăţământ implicate în organizarea şi implementarea „Săptămânii verzi” beneficiază şi de sprijinul Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Programul se va derula pe parcursul a cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar, în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, şi se va desfăşura în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi școlare, însă nu simultan cu Programul naţional „Şcoala altfel”.

Ce pot învăța elevii în „Săptămâna verde”: • să investigheze realitatea înconjurătoare; • să explice schimbările climatice la nivel global și sistemic; • să combată schimbările climatice; • să utilizeze responsabil resursele naturale; • să reducă risipa alimentară; • să recicleze, să recupereze, să refolosească și să reducă consumul; • să protejeze biodiversitatea, pădurile și viața terestră, apele și viața acvatică; • să descopere și să iubească natura; • să se adapteze la fenomene meteo extreme; • să rezolve probleme locale de mediu; • să influențeze politici publice relevante pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru protecția mediului.

„În cadrul Programului «Săptămâna verde» se realizează activităţi educaţionale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului. Programul contribuie la dezvoltarea competenţelor antepreşcolarilor / preşcolarilor / elevilor de investigare inter- şi transdisciplinară a realităţii înconjurătoare şi la formarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător. În perioada alocată Programului «Săptămâna verde» se pot desfăşura activităţi educaţionale precum: lecţii în natură, dezbateri, jocuri de rol, fotografie vorbită, exerciţii de construcţie participativă a unor scenarii de viitor, vizionări de documentare, experimente, biblioteci vii, teatru forum, teatru legislativ, proiecte de servicii în folosul comunităţii, voluntariat, expediţii şi excursii în parcuri naturale şi arii protejate, fără a se limita la acestea. În perioada alocată Programului «Săptămâna verde» nu se organizează cursuri conform orarului obişnuit al unităţii de învăţământ. Programul se desfăşoară în conformitate cu un orar special, în fiecare dintre cele cinci zile”, se arată în Metodologie.

Potrivit actului normativ, participarea la Programul „Săptămâna verde” este obligatorie atât pentru antepreşcolari / preşcolari / elevi, cât şi pentru toate cadrele didactice din unitatea de învăţământ. Activităţile din cadrul „Săptămânii verzi” se pot realiza fie în grădiniță/școală, fie în afara acesteia, însă cu respectarea prevederilor legale cu privire la siguranţa copiilor. Orice deplasare în afara unităţii de învăţământ trebuie să aibă un caracter educativ. Nu sunt permise deplasări ale copiilor pe durata întregului program (cinci zile sau mai mult).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.