„Bikerboyz” Bârlad, invitație la un spectacol cu scop dublu: salvarea unui student și promovarea tinerelor talente!

Peste câteva zile, bârlădenii și, în special, întreprinzătorii din oraș sunt invitați la un spectacol caritabil intitulat „Împreună pentru Ștefan”, prin care se dorește atât strângerea de fonduri necesare salvării lui Andrei Ștefan Bulgaru (19 ani), un bârlădean diagnosticat cu cancer limfatic ce necesită o intervenție chirurgicală extrem de scumpă, cât și promovarea elevilor care vor susține momentele artistice.

Pe data de 10 februarie, Clubul „Bikerboyz” Bârlad va organiza spectacolul caritabil „Împreună pentru Ștefan”, în colaborare cu Școala de canto „Soul Music Art”, Centrul Educațional „YES” și „Ichim Mathias Alexandru Dance”. Evenimentul va fi găzduit în sala mare a Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad și își propune să îi promoveze pe elevii talentați ai orașului ce vor urca pe scenă pentru a cânta, dansa și a prezenta o piesă de teatru, dar și să strângă fonduri pentru salvarea unui student bârlădean care se luptă cu o maladie teribilă.

De fapt, și afișul spectacolului a fost realizat de un grup de elevi, mai exact de echipa de robotică „Virtual Wolves Ro165” a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, instituție de învățământ unde a studiat studentul pentru care a fost creat acest eveniment caritabil. Organizatorii nu vor percepe un tarif la intrare, dar speră ca toate cele 300 de locuri din sală să fie ocupate, iar spectatorii, fie ei persoane fizice ori juridice, să doneze sume de bani cât mai mari. Cu atât mai mult cu cât este nevoie de 60.000 de euro.

În ceea ce privește al doilea scop al evenimentului, respectiv salvarea unei vieți, tânărul care se luptă să trăiască este Andrei Ștefan Bulgaru (19 ani), actualmente student la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași. Bârlădeanul a fost diagnosticat cu cancer limfatic, mai exact cu limfom non-hodgkin tumora Burkitt, un cancer al sistemului imunitar extrem de agresiv. Deși a fost supus unei intervenții chirurgicale prin care i-au fost transplantate celule stem din propriul corp, boala a recidivat, așa că are nevoie în continuare de 60.000 de euro pentru un transplant de celule stem de la un donator.

„«Împreună pentru o șansă la viață!» Viața? Ce reprezintă ea pentru noi?

Haideți să ne oprim din «nebunia» noastră zilnică și, pentru o secundă, să ne gândim la «viață». Ești bine? Sănătos? Probabil preocupat de activitățile zilnice. Cred că stă în puterea noastră, a celor mulți, să întindem o mână de ajutor unui tânăr care la început de drum este îngenunchiat de o boală necruțătoare și anume CANCER. Nu putem fi doar spectatori ai acestei drame. Andrei-Ștefan Bulgaru, în vârstă de 19 ani, era până acum 7 luni un tânăr cu o mulțime de planuri de viitor și de speranțe. A fost diagnosticat cu cancer limfatic, limfomul Burkitt, iar de atunci viața sa a devenit o luptă continuă pentru supraviețuire. Vrei să luptăm alături de Ștefan? Vineri, 10 februarie, ora 19.00, Clubul «Bikerboyz» Bârlad, în colaborare cu «Soul Music Art», «Ichim Mathias Alexandru Dance» și Centrul Educațional «YES», organizează spectacolul caritabil «Împreună pentru Ștefan» în sala mare a Teatrului «Victor Ion Popa» din Bârlad”, este invitația lansată de Florin Motrea, președintele Clubului „Bikerboyz” Bârlad.

„Am hotărât să lupt și să merg la o clinică din Turcia, unde șansele mele de recuperare sunt favorabile. Acolo mi s-a spus că, în 3-4 luni de zile, voi face patru secvențe de chimioterapie, radioterapie și, la final, voi efectua transplantul de celule stem! Costurile pentru acest tratament sunt de 60.000 de euro, cu mult peste veniturile familiei mele!”, a transmis studentul Andrei-Ștefan Bulgaru.

„Mă puteți ajuta donând în următoarele conturi bancare:

• Titular: ANDREI BULGARU

IBAN: RO44RZBR0000060023749954

Valută: EUR

Nume bancă: Raiffeisen Bank

Cod Swift bancă: RZBRROBU

• Titular: ANDREI BULGARU

IBAN: RO14RZBR0000060023048893

Valută: Lei

Nume bancă: Raiffeisen Bank

Cod Swift bancă: RZBRROBU

• Titular: Ștefan Bulgaru

Nume banca: Revolut

Cont LEI

IBAN: RO64 BREL 0005 5133 4295 0100

Cont EURO

LT09 3250 0113 6121 6572”, mai spune președintele clubului de motocicliști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.