Accident cu o victimă încarcerată, noaptea trecută, la Bârlad

O mașină BMW care circula cu viteză dinspre Vaslui spre Bârlad, pe DE 581, a intrat în sensul giratoriu de la Value Center, șoferul pierzând controlul și izbind autoturismul puternic de un stâlp.

„Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă (autospecială echipată cu module pentru descarcerare/deblocare), pentru evaluarea, descarcerarea și acordarea primului ajutor victimei unui accident rutier produs în municipiul Bârlad, în apropierea stației de Ambulanță. În accident a fost implicat un autoturism în care s-ar fi aflat două persoane”, au anuțat, într-o primă fază, pompierii vasluieni, prin purtătorul de cuvânt Marius Stanciu.

La sosirea echipajului de intervenție a fost găsit un autoturism avariat în care se aflau doi bărbați încarcerați. Cel mai grav a avut de suferit șoferul, un bărbat de 20 ani, care avea picioarele prinse sub bord.

După aproximativ 25 minute, victima a fost descarcerată. În tot acest timp, bărbatul a fost asistat medical de personalul care deservea stația de ambulanță din Bârlad. Pasagerul de lângă șofer a prezentat un traumatism de genunchi. După descarcerare, victima a fost transportată la Spitalul Bârlad.

„Șoferul, un bărbat în vârstă de 22 de ani , a rămas încarcerat. La o primă evaluare prezintă un Traumatism Cranio Cerebral minor, o fractură deschisă gamba dreaptă și o luxație glezna stângă . Pasagerul din dreapta este un bărbat de 19 ani. Acesta prezintă un traumatism de genunchi. Victimele au fost transportate la Spitalul Bârlad”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulață Județean Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.