Revolta românilor împotriva opoziției guvernului austriac față de intrarea țării noastre în spațiul Schengen a luat în aceste zile multe forme, dintre care unele extreme. Considerată nedreaptă și nejustificată poziția Austriei îl determină pe primarul comunei Șuletea să oprească alimentarea mașinilor primăriei de la OMV, precizând însă că nu are nimic împotriva lucrătorilor români din benzinării.

„La revedere, ordinarilor!”, le transmite primarul din Șuletea, Ciprian Tamaș, celor de la OMV Petrom, anunțând că Primăria Șuletea, care alimenta până acum microbuzele școlare și utilajele din dotare de la OMV Petrom, nu va mai face acest lucru. „Nu vom mai alimenta niciun litru de motorină sau de benzină de la voi!”, spune edilul, care ține să precizeze că nu are nimic împotriva lucrătorii români din benzinării.
Poziția anunțată de primarul din Șuletea este, bineînțeles, o reacție la opoziția guvernului austriac față de intrarea țării noastre în spațiul Schengen, cu toate beneficiile ce ar fi rezultat de aici. Ca și mulți alți vasluieni și români, primarul din Șuletea ține să participe la boicotul anunțat împotriva firmelor și produselor care provin din această țară, care – este convingerea unanimă – s-a opus într-un mod nedrept și nejustificat prezenței țării noastre în zona fără control vamal.
Primarul din Șuletea se implică în acest subiect și mai mult și face o cronologie a evenimentelor de dinainte de moment pe pagina sa de socializare, pe care o pune sub titlul „Deși…”:
„Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer doamnei dr. Kraker Margit, Președintele Curții de Audit a Republicii Austria;
Tot Președintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria B – „Muzica”, domnului Teutsch Götz, solo-violoncelist (Salzburg, Republica Austria);
Același președinte al României, Klaus Iohannis, a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Ofiţer, Excelenţei Sale, doamna Rauscher Isabel, ambasadorul Republicii Austria în România;
Domnul Președinte al nostru, Klaus Werner Iohannis, a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler doamnei Konrad Ulla, psiholog, Președintele Consiliului de Administrație al Fundației Concordia, Viena (Republica Austria);
De asemenea, tot domnul Președinte Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler preotului dr. Buhlmann Urs-Nicolaus, custode și arhivar la Mănăstirea Klosterneuburg (Republica Austria);
Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein (Republica Austria), primise aprobare de la Ministerul Mediului din România să împuște o ursoaică ce făcea pagube în gospodăriile oamenilor din localitatea Ojdula, din Covasna, dar, „din greșeală”, l-a împușcat pe Arthur, cel mai mare urs brun din România! Bineînțeles că niciun responsabil nu a putut să-i facă nimic austriacului…că de, nimeni nu le poate spune ceva austriecilor!
Mediul de afaceri austriac în România este unul prosper. Firmele austriece din România au avut în 2021 un profit net de 7 miliarde lei (1,4 mld. euro). Toate primele zece companii austriece cu investiţii în România au fost în 2021 pe profit, în ciuda crizei, conform „Ziarul Financiar”.
Austria controlează bănci şi asigurători mari în România, 100% din petrol şi 50% din gaz prin OMV Petrom, face sute de milioane de euro din exploatarea pădurilor şi are contracte de miliarde de euro pentru autostrăzi!
De cealaltă parte, cei 370.000 de turiştii români care merg anual în Austria lasă în hotelurile şi restaurantele austriece 250 de milioane de euro anual, potrivt unei analize a Romanian Businnes Liders.
Și cu toate aceste decorări, facilități fiscale, ospitalități și multe altele, Viena, „capitala economică“ a României, îşi refuză astăzi „ţara“ de la admiterea în Schengen!!
Austria a fost singurul stat membru al Uniunii Europene care s-a opus aderării României la spaţiul Schengen (teritoriul european fără frontiere).
Austria a susţinut că motivul de respingere ar fi numărul de emigranţi care trec „ruta balcanică“ prin Bulgaria şi România. Dar nici harta şi nici datele statistice nu indică acest lucru. Pentru că o astfel de „rută“ prin România nu are nicio logică”.