Activitate interinstituțională privind prevenția infracționalității la regimul circulației

Astăzi, 11 noiembrie 2022, Serviciului de Probațiune Vaslui, instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției, derulează în cadrul Judecătoriei Bârlad, unde se află sediul secundar al instituției, o sesiune de conștientizare a consecințelor ce decurg în urma săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere de către persoanele sancționate cu pedepse neprivative de libertate. Beneficiarii sunt persoane aflate în evidența Serviciului de Probațiune Vaslui ce au fost sancționate cu o pedeapsă neprivativă de libertate și în sarcina cărora a fost impusă obligația de a frecventa un program de reintegrare socială, la această dată derulându-se ultima sesiune a programului derulat.

Vor participa în calitate de colaboratori și reprezentanți din cadrul Biroului Rutier Bârlad, dar și reprezentanți ai Penitenciarului Vaslui. Pentru un impact real, vor fi prezente activ la sesiune și două persoane încarcerate, care își vor prezenta propriile povești, contextul infracțional în urma căruia au fost sancționate cu o pedeapsă privativă de libertate, precum  și pierderile suferite pe acest fond.

Sesiunea face parte din Programul de consiliere de grup „ÎN SIGURANŢĂ LA VOLAN, STOP ACCIDENTELOR!”, implementat de către Serviciul de Probațiune Vaslui în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui – Serviciul Rutier Judeţean Vaslui.

Instituțiile amintite constituie un real sprijin pentru Serviciul de Probațiune Vaslui, fiind mereu deschise la noi colaborări, având același scop comun, de a crește siguranța comunitară prin acțiuni preventive și a diminua riscul de recidivă al persoanelor sancționate.

Programul de consiliere de grup „ÎN SIGURANŢĂ LA VOLAN, STOP ACCIDENTELOR!” este derulat din anul 2020 de către Serviciul de Probațiune Vaslui, inițial doar la sediul Tribunalului Vaslui, însă, cu sprijinul reprezentanților Judecăriei Bârlad, acest fapt este realizabil și în municipiul Bârlad. Numărul persoanelor sancționate la regimul circulației și aflate în evidența Serviciului de Probațiune Vaslui este în continuă creștere și anual beneficiază de sesiunile programului de consiliere amintit aproximativ 200 de beneficiari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.