Tudor Polak (PNL): „Situația locurilor de parcare din Vaslui trebuie rezolvată fără nicio amânare”

Consilierii locali ai PNL din municipiul Vaslui au depus un proiect de hotărâre prin care se urmărește dezvoltarea unui sistem de parcări eficient. Anunțul a fost făcut de Tudor Polak, președintele Organizației Municipale Vaslui a PNL. „Trebuie să începem să gândim în termeni de investiție, în perspectivă, pentru a contribui, în mod real la modernizarea oraşului, aşa cum deja se întâmplă în alte zone dezvoltate ale României”, a spus Polak.

Președintele Organizației Municipale a PNL Vaslui, Tudor Polak, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că reprezentanții liberali în Consiliul Local Vaslui au depus un proiect de hotărâre care, dacă va fi adoptat, se va dezvolta un sistem de parcări eficient, care să răspundă nevoilor orașului, carre este din ce în ce mai aglomerat.

„Ştiu, de ani buni, că aglomerarea traficului este o cauză care îngreunează viața vasluienilor, iar investițiile în acest sector sunt insuficiente”, a spus Polak. „Lipsa parcărilor este o constantă a fiecărei campanii politice. Trebuie să începem să gândim în termeni de investiție, în perspectivă, pentru a contribui, în mod real la modernizarea oraşului, aşa cum deja se întâmplă în alte zone dezvoltate ale României”, a adăugat președintele PNL Vaslui.

În urma adoptării proiectului de hotărâre al liberalilor vasluieni în oraș locurile de parcare ar urma să presupună o taxă modică lunară, care va susține investiții ulterioare în sistemul de parcări al oraşului şi construcția unora noi.

„Trebuie să începem să vedem investițiile făcute în comunitate ca pe un circuit ale cărui beneficii se văd în creşterea calității vieții cetățenilor. O mişcare necesară în ritmul evoluției locale.

Acesta este modul liberal de a face politică. Să anticipezi cheltuieli în folosul comunității și să faci un plan, să poți te gospodărești”, a e xplicat Tudor Polak.

În acest sens, primul pas este inițierea unei dezbateri publice, în care proiectul de hotărâre al liberalilor va putea fi îmbunătățit sau modicat în funcție de ceea ce își doresc cetățenii municipiului Vaslui.

„Departamentul de gospodărie urbană a municipiului Vaslui va identifica, amenaja și marca parcările de reședință la cererea cetățenilor, a asociațiilor de proprietari și a societăților comerciale care locuiesc sau își au sediul în zona respectivă. Atribuirea locurilor de parcare se va face prin licitație publică care se va desfășura în mai multe etape până la epuizarea tuturor locurilor de parcare dintr-o locație. La licitație nu vor fi admise persoanele care dețin garaje amplasate pe domeniul public și privat, sau care dețin curți cu posibilități de parcare, pentru a nu supra-aglomera cererile. Proprietarii care dețin mai multe autoturisme pot participa la licitație pentru un singur loc de parcare în prima etapă. Cetățenii cărora în urma licitației li se va atribui un loc de parcare vor dispune de acest loc în intervalul orar 16:00-8:00 în zilele lucrătoare și pe toată perioada zilelor libere (sâmbăta, duminică) sau a sărbătorilor legale. Prețul de pornire al licitației îl reprezintă tariful de bază/loc de parcare/lună în cuantum de 10 lei/lună, pasul de licitație fiind de 1 leu. Intenția noastră nu este să împovărăm vasluienii, ci să creăm un sistem funcțional care să vină în sprijinul tuturor cetățenilor municipiului Vaslui. Este un pas înainte către modernizarea municipiului Vaslui şi intrarea într-o normalitate care, în alte oraşe ale României, se întâmplă deja”, a precizat liderul liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.