Polițiștii și jandarmii au arestat opt persoane, între care și doi minori, miercuri, la Băcești, după ce au oprit o bătaie între două tabere de romi. Ieri aceștia au fost aduși în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, fiind acuzați de „tulburarea ordinii și liniştii publice”, „lovire sau alte violenţe” și „distrugere”.

Miercuri, 9 august 2022, la ora 14:39, pilițiștii din Negrești au fost sesizați, prin numărul unic de urgență 112, că la Băcești are loc un scandal între două tabere de romi. Aceștia au chemat în ajutor alte echipaje de poliție, dar și pe luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui pentru a interveni prompt spre aplanarea conflictului iscat și restabilirea ordinii şi liniştii publice.
„„În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, față de 8 persoane (șase bărbați și 2 minori) din comuna Băcești, județul Vaslui, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Acestea au vârste cuprinse între 15 și 66 de ani”, a comunicat Inspectoratul de Poliției al Județului (IPJ) Vaslui.
Ieri, cei opt au fost prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cei opt fiind acuzați de săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniştii publice”, „lovire sau alte violenţe” și „distrugere”.
„Ancheta este în curs de desfășurare, fiind efectuate cercetări și audieri în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate în eveniment și dispunerea măsurilor legale. Pentru prevenirea apariției unor evenimente care pot tulbura ordinea și liniștea publică, pe raza localității Băcești, a fost instituită zonă specială de siguranță publică. În cadrul zonei speciale, ordinea și liniștea publică este menținută de polițiști și jandarmi”, a mai transmis IPJ Vaslui.