Arestat la doi ani după comiterea unei crime

Luni,polițiștii vasluieni au reținut un bărbat din comuna Epureni care în iunie 2020 a fost acuzat de infracțiunea de „lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte”.

La doi ani după comiterea faptelor, polițiștii vasluieni au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea. Luni polițiștii Serviciului Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au căutat și depistat în localitatea Bursuci, comuna Epureni, județul Vaslui, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din aceeași localitate.

Pe numele său, Tribunalul Vaslui a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de ”lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte”. Fapta s-a produs în localitatea Bursuci, comuna Epureni, în luna iunie 2020.

Bărbatul căutat a fost luat pe sus de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și dus la Penitenciarul Vaslui, pentru a-și executa pedeapsa hotărâtă de către instanța judecătorească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.