Actorul american Jonathan Jackson, cunoscut pentru rolurile în serialele „General Hospital” sau „Nashville” și câștigător a cinci premii Emmy, este invitat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din județul Vaslui (ITOV), eveniment organizat de Episcopia Hușilor. El va susține o conferință cu intrare liberă intitulată „Identitate virtuală versus identitate reală. Pericol, nepăsare sau stare de fapt?”. „Nu o privesc ca pe o convertire. Mie mi se pare că am fost ortodox dintotdeauna, doar că nu știam”, spunea el despre trecerea la ortodoxie, petrecută în urma unei vizite în România.

Primul actor american care ajunge la Vaslui nu vine nici pentru a filma în vreun film, nici pentru a prezenta un film sau a-și întâlni publicul, ci pentru a vorbi despre… ortodoxie. Jonathan Jackson, cunoscut pentru rolurile în serialele „General Hospital” sau „Nashville” și câștigător a cinci premii Emmy, va sosi la Vaslui la invitația Episcopiei Hușilor pentru a susține o conferință, la care intrarea publicului va fi liberă, cu titlul „Identitate virtuală versus identitate reală. Pericol, nepăsare sau stare de fapt?”.
Evenimentul face parte din manifestarea „Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din județul Vaslui”, pe care Episcopia Hușilor o organizează anual. Anul acesta întâlnirea are loc sâmbătă, 27 august, și are un program complex, la a cărui bună desfășurare contribuie aproximativ 100 de voluntari. Activitățile se vor desfășura în prezența Episcopului Hușilor.
Programul manifestărilor:
Ora 07:00 – Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Vaslui:
Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie.
Ora 10:30 – Parcul Copou din municipiul Vaslui: Deschiderea oficială a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși 2022 și conferința lui Jonathan Jackson, care va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Episcopiei Hușilor.
Ora 14:00 – Parcul Copou: Ateliere de comunicare bazate pe tema conferinței susținute de invitatul american.
Ora 17:00 – Parcul Copou: Spectacol tradițional susținut de solistele Teodora Panainte, Raluca Radu, Viviana Bulugu și Grupul Ecou.
Spectacolul va fi urvat de un cuvânt final al Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Marșul Tineretului pe traseul Parcul Copou – Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Bulevardul „Ștefan cel Mare” – Crucea Gării – Sensul giratoriu OMV – Sala Sporturilor.
Evenimentul, ajuns la a IV-a ediție, este organizat de Episcopia Hușilor și Asociația Tinerilor Ortodocși Vaslui, fiind cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui.

„Mie mi se pare că am fost ortodox dintotdeauna, doar că nu știam”
Câștigător a cinci premii Emmy pentru interpretarea din serialul „General Hospital”, cunoscut și pentru rolurile pe care le-a avut în alte filmele „Nashville”, „Tuck Everlasting” și „Insomnia” (unde a jucat alături de Al Pacino și Robin Williams), Jonathan Jackson s-a convertit la Ortodoxie în urmă cu un deceniu.
Rugat să descriere Ortodoxia în maximum trei cuvinte, actorul a ales metafora „întoarcere acasă”, adăugând: „într-un loc pe care l-am știut dintotdeauna. Nu o privesc ca pe o convertire. Mie mi se pare că am fost ortodox dintotdeauna, doar că nu știam”.
Născut la 11 mai 1982 în Orlando, Florida, şi-a început cariera în 1991, după ce i-a călcat pe urme fratelui său, Richard Lee Jackson, care se mutase deja la Los Angeles. Tatăl său, Rick Lee, a fost medic, iar mama, manager. În afară de Richard, mai are o soră, Candace, care studiază dreptul.
Ambii lui părinţi au fost adventişti de ziua a 7-a de patru generaţii.
„Am crescut aşa până la vârsta de 9 sau 10 ani, când ne-am mutat la Los Angeles şi am primit un rol în serialul General Hospital”, povesteşte Jackson. „Când ne-am mutat în LA nu am avut acolo o biserică. Iar eu şi fratele meu, care e şi el actor şi membru al formaţiei noastre Enation, ascultam predici înregistrate în fiecare seară. Aşa că, de la 11 la 15 ani, nu am prea fost la biserică, ci doar ascultăm aceste înregistrări noaptea. De la 12 sau 13 ani, am început şi să citesc cărţi de religie. Iar slujbele mi-au captat foarte mult atenţia când aveam vreo 13 ani, iar asta m-a condus spre un drum. Însă nu vedeam încă ce sens are să mă duc la biserică. Îl iubeam pe Dumnezeu, pe Iisus, însă biserica era un concept care mă confuza. Mă gândeam că pot citi cărţi, pot asculta înregistrări, ce sens are să mă duc la slujbe?
Pe de altă parte, îmi doream să fac parte din marea familie creştină, însă nu ştiam ce înseamnă asta cu adevărat. Apoi, când am împlinit 17 ani, am găsit o biserică. Până acum câţiva ani, nici măcar nu ştiam ce înseamnă catehismul. După ce m-am însurat, m-am mutat la Washington. Cred că mulţi protestanţi ar putea fi atraşi de Ortodoxie datorită raţiunii, dar şi posibilității de a-L întâlni pe Dumnezeu, de a înţelege cine e. Eu mi-am găsit răspunsurile şi casă în Ortodoxie.
Cum a avut loc trecerea mea spre Ortodoxie? Ei, bine, în 2007 am fost trimis să joc într-un film în România: The Dark is Rising. Am stat acolo cam trei luni şi jumătate. Am avut un rol important, interesant este însă că la montaj personajul interpretat de mine a fost tăiat. Dar cred că am fost trimis acolo pentru un alt motiv.
Am fost însoţit de soţia mea şi de cei doi copii pe care îi aveam atunci. Am stat la Bucureşti, dar nu acolo am cunoscut credința ortodoxă. Am fost însă în câteva biserici ortodoxe. Mici, cu mult aur… erau lucruri complet străine pentru mine. Soţia mea este italiancă, botezată în religia catolică, şi amândoi gândeam atunci la fel despre Ortodoxie; era ceva ciudat pentru noi. Nici măcar nu m-am gândit să aprofundez. Era doar o chestie uşor bizară.
Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în România a fost să vizităm o biserică ortodoxă iar când am ieşit am fost jefuiţi de nişte ţigani. A fost un fel ciudat de „Bun venit”, însă România e o ţară superbă.
La un moment dat, am avut o pauză de filmări de o săptămână şi, dat fiind faptul că soţia mea este italiancă, ne-am gândit să mergem la Roma pentru că nu era prea departe. Eram deja la Bucureşti de vreo două luni. Am fost la Roma şi acolo mi-am dat seama că este mult mai mult de descoperit despre creştinism decât crezusem până atunci. Locuiam la câteva străzi distanţă de Catedrală Sfântul Petru şi a fost magic, dar nu ştiam de ce. În Colosseum e o cruce imensă, care ne-a impresionat puternic. Eram în prezenţa unor martiri creştini. Călătoria aceea a fost un moment în care mi-am spus că trebuie să aflu mai mult despre religia mea. M-am întors în România şi am comandat o carte despre istoria creştinismului. Mai toate cărţile pe care le citisem erau despre catolicism şi protestantism. Nimic despre Ortodoxie. Am petrecut trei ani căutând cărţi despre istoria creştinismului şi nu am găsit aproape nimic despre Biserică Răsăritului, pentru că toate sunt scrise de istorici vestici. Am citit Chesterton, Papa Paul al II-lea, Henry Newman… Dar erau lucruri despre catolicism cu care nu puteam să fiu de acord, pentru că eu căutam continuitatea credinţei.
Am fost apoi cu soţia mea la câteva slujbe catolice, dar abia când am fost la una ortodoxă m-am simţit că într-una a vechii credinţe. Eram pe punctul de a trece la romano-catolicism, însă rămăseseră câteva lucruri importante cu care sufletul meu nu se împacă. Aşa că mă rugam lui Dumnezeu să-mi arate o a treia uşă. Şi mi-a venit în gând: înainte de a renunţa să mai caut vechea credinţa şi să devin un protestant „demisionar”, trebuie să studiez Marea Schismă. Apoi, toate lucrurile au început să se aşeze. A urmat o călătorie de patru ani de învăţături. Am continuat să citesc despre Ortodoxie, apoi am dat căutare pe Google după biserici ortodoxe şi am găsit două greceşti. Prima oară când am intrat în una, nu era nimeni acolo. Doar o doamnă mai în vârstă. Uşile erau închise, am bătut şi ea m-a lăsat să intru. Întâia dată când am privit icoanele care erau ceva bizar pentru mine, mi-a venit în gând o expresie ce nu se potrivea cu locul în care eram. Însă, dacă în bisericile catolice simţeam că mă întorc în Evul Mediu, aici simțeam că sunt în biserica originară.
Un alt lucru interesant este că visasem odată, deşi nu fusesem niciodată în una, că intru într-o biserică ortodoxă. Iar cea în care merg acum este exact ca cea apărută în vis. Ciudat este însă că primul gând când am păşit în ea a fost: Fugi, pleacă de aici! Şi m-am gândit că e straniu pentru că ştiam în inima mea că acela e locul în care mă trimisese Dumnezeu. Am început să transpir. Dar după aceea, am simţit că Duhul Sfânt îmi zice: Rămâi până la sfârşit!
Primele 45 de minute au fost foarte dificile. Apoi, întregul loc s-a transformat. Parcă s-au deschis porţile Raiului. M-a impresionat că oamenii se rugau cu atâta smerenie, o smerenie fericită, a Învierii.
Drumul nu a fost uşor, însă am adus-o apoi şi pe soţia mea. Acum şi ea este cu tot sufletul în Biserica Ortodoxă”, spune Jonathan Jackson într-un interviu.
„De când sunt mic îl rog pe Dumnezeu să îmi dea înţelepciune. Dar nu vreau înţelepciune fără smerenie. Sigur că de multe ori greşesc, judec oamenii, dar nu îmi pierd nădejdea. Faima e o cruce, pe unii îi înghite. Faima e ridicolă şi e total opusă Împărăţiei, în care trebuie să intrăm asemeni unui copil. Mă rog mereu să rămân în prezenţa Lui. Iar asta nu se poate fără smerenie. Iar Ortodoxia m-a ajutat pe drumul smereniei.
Ortodoxia e cel mai frumos lucru pe care îl poţi trăi. Este casa perfectă, o binecuvântare şi o transcendență. O comunitate cu Dumnezeu şi cu sfinţii săi, o experienţă mistică pe care nu o poţi spune în cuvinte. Este biserica istorică”, a mai spus el.
Actorul a povestiti despre călătoria lui spre Ortodoxie, care a început în România, în 2007, când, venit la filmări, a văzut pe fereastra hotelului mulți oameni cu lumânări aprinse, în miez de noapte. „A fost uimitor. Noi nu știam ce făceau, dar cineva de acolo a venit și ne-a spus: „Hristos a-nviat!””.
„Ni s-a părut atât de frumos că, timp de 40 de zile, oamenii se salută astfel. Cred că atunci ni s-au sădit în suflete semințele credinței. E ciudat să privesc acum în urmă, fiindcă atunci nu aveam nicio idee despre Ortodoxie, deși mă aflam, practic, în mijlocul ei!”, spune el. „A deveni ortodox nu a fost o alegere, o preferință pentru mine. A fost de fapt o provocare pentru preferințele mele”, spunea actorul, care a povestit cum, în Sâmbăta Mare din anul 2012, împreună cu soția sa, Elisa Jackson, și copiii lor, au primit botezul ortodox: „A fost o experiență extraordinară! Două săptămâni după aceea vocea Părintelui Nicholas a continuat să-mi răsune în urechi, uneori chiar înainte să adorm: „Pecetea darului Duhului Sfânt!”. Când am ieșit de la slujbă, eu și soția mea am vorbit între noi că vedeam altfel culorile. Le vedeam mult mai vibrante. Nu a fost sentimentalismul unei experiențe înalte, ci expresia unui dar subtil, transformator, al harului. Aceasta îmi amintesc eu de la botez”.