Bârlădeanca Amalia Puflea, cea mai medaliată din delegația României de la FOTE

Cu un total de trei medalii de aur și una de argint, gimnasta Amalia Puflea (15 ani), din Bârlad, a devenit cea mai valoroasă sportivă din delegația României de la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), desfășurat în această săptămână în Slovacia. Aceasta a cucerit aurul cu echipa și în finalele de la bârnă și sol și argintul la individual compus.

Performanță incredibilă reușită de gimnasta Amalia Puflea (15 ani), legitimată la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad și aflată în ultimul an de Juniorat, la cea mai importantă competiție internațională de profil dedicată Juniorilor (echivalentă cu Jocurile Olimpice pentru Seniori). Este vorba despre Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), desfășurat în perioada 24 – 30 iulie, în orașul Banská Bystrica, din Slovacia, pe 11 discipline sportive și la care au luat parte sportivi din 48  de țări.

Sportiva a cucerit nu mai puțin de patru medalii, dintre care trei de aur, devenind cea mai titrată membră a delegației României de la FOTE. Și nu e puțin lucru, în condițiile în care România a participat la competiție cu 92 de sportivi înscriși la 8 discipline (atletism, ciclism, handbal, gimnastică artistică, judo, înot, tenis și volei).

Concret, pe 27 iulie, Amalia Puflea a câștigat aurul olimpic european în concursul pe echipe, alături de colegele Amalia Ghigoarţă şi Sabrina Maneca Voinea (102.950 puncte). Argintul a fost obținut de echipa Germaniei (102.500 puncte), iar bronzul de echipa Italiei (102.150 puncte). Totodată, bârlădeanca a câștigat și medalia de argint la individual compus, cu un total de 51.650 puncte. Aurul a fost obținut de nemțoaica Helen Kevric (51.750 puncte), iar bronzul de franțuzoaica Lilou Viallat (51.650 puncte).

Pe 28 iulie, aceasta a făcut echipă cu David Puicea și a participat la o probă în premieră în concursul de gimnastică artistică, respectiv perechi mixte. Cei doi români s-au întrecut cu echipe formate din sportivii cel mai bine clasați la individual compus în calificări din următoarele țări: Israel, Azerbaidjan, Slovacia, Norvegia, Suedia, Turcia, Cehia, Spania, Austria, Elveția, Marea Britanie, Ucraina, Italia, Germania și Franța. Amalia a concura la sărituri, bârnă și sol, iar David Puicea la sol, paralele și bară. După rundele preliminare și semifinala, cei doi s-au clasat în finală, unde au terminat competiția pe locul patru, după echipele Italiei (aur), Germaniei (argint) și Ucrainei (bronz).

Nu în ultimul rând, pe 30 iulie, în ultima zi a Festivalului Olimpic, Amalia și-a îmbogățit palmaresul cu încă două medalii olimpice, ambele de aur, în finalele pe aparate. Este vorba despre cea de la bârnă (13.366 puncte) și cea de la sol (13.200 puncte). La bârnă, podiumul a fost completat de ucraineanca Anna Lashchevska (13.000 puncte – argint) și italianca Arianna Grillo (12.900 puncte – bronz), iar la sol de nemțoaica Helen Kevric și italianca July Marano, ambele notate cu 13.066 puncte (argint).

„Felicitări Team România! Felicitări delegației României, antrenori, sportivi și staff! Faceți cunoștință cu «cea mai titrată sportivă de la FOTE», Amalia Puflea, după cum au apreciat oficialii Comitetului Olimpic și Sportiv Român, care, azi (sâmbătă, 30 iulie, n.r.), a reușit să aducă României două medalii de aur în finalele de la bârnă și sol, devenind astfel triplă campioană olimpică de tineret și vicecampioană la individual compus. Reprezintă cu onoare România și Bârladul!!! Te iubesc până la cer și înapoi, copil frumos!!! Sănătate multă să ai, putere de muncă și ambiție de oțel!”, a declarat antrenoarea Ana Maria Iordache, șefa catedrei de Gimnastică din cadrul CSS Bârlad.

Trebuie spus că Amalia Puflea continuă să reprezinte Bârladul în competiții, deși, de aproape patru ani, face parte din Lotul Național de Junioare al României, ce se pregătește la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor (CNOPJ) de la Deva, județul Hunedoara. Totodată, sportiva face parte din programul „Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.