La Muzeul Județean Vaslui începe „Atelierul de vacanță”!

În perioada 11.07 – 14.08.2022, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui își  așteaptă prietenii la o altfel de vacanță, una plină de creativitate și culoare. Dăm startul „Atelierului de vacanță”, sub forma unor activități independente, în fiecare zi copiii având posibilitatea să descopere ceva nou, alături de specialiștii muzeului.

Atelierele de creație vor fi organizate de marți până vineri, între orele 10:00 – 12:00 (prima grupă) și 13:00 – 15:00 (a doua grupă), și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8-14 ani. Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr maxim de 10 participanți.

Anul acesta, propunem copiilor o serie de ateliere de creație:

1. Arta modelării lutului;

2.Semne cusute pe etamină;

3.Origami- formă de exprimare artistică vizuală;

4.Pictură pe carton și pânză;

5.Pictură pe lemn (felii de lemn pictate reciclat).

Aceste ateliere urmăresc valorificarea diverselor materiale naturale (lemn, nisip, scoici) în vederea realizării de peisaje, realizarea de către elevi a unor creații plastice (desen, pictură pe diferite suporturi – carton și lemn, în tehnică liberă: creion, acuarelă, tempera), tehnica modelării lutului și tehnica cusutului pe etamină. Începând de anul acesta, vom avea o nouă activitate – Origami, tehnica plierii hârtiei, apărută în Japonia în urmă cu câteva sute de ani, și dezvoltării, prin joacă, a atenției la detalii, îmbunătățirea orientării în spațiu, a gândirii logice, a preciziei, a disciplinei și a comunicării.

Înscrierile se fac în perioada 10.06.2022 – 08.07.2022 la sediul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, strada Hagi Chiriac, nr. 2, telefon/ fax 0235/311626, persoană de contact Palade Ramona – pedagog muzeal.

Taxă de participare: 30 RON (contravaloarea materialelor folosite).

Atelierul se va încheia cu o expoziție ce va cuprinde lucrările copiilor participanți la activitate.

Vă așteptăm la muzeu să ne petrecem vacanța împreună!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.