Finanțarea proiectelor din județ, discutată la Agenția de Dezvoltare Nord-Est

După ședința pe care a convocat-o cu primarii din județ, săptămâna trecută, pentru a le afla părerea despre cele mai bune modalități de implementare a Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, conducerea Consiliului Județean s-a întâlnit cu executivul Agenției de Dezvoltare Nord Est, pentru a discuta finanțarea proiectelor.

Implementarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, prin care sunt finanțate prin Ministerul Dezvoltării investiții în apă și canalizare și infrastructură rutieră, a fost declarată într-un impas în județul Vaslui din cauza discrepanței uriașe dintre valoarea proiectelor trimise de primari și sumele alocate. Drept urmare, conducerea Consiliului Județean (CJ) i-a convocat în ședință pe edili, săptămâna trecută, pentru a găsi soluții, astfel încât să se ajungă la o modalitate echitabilă de împărțire a sumelor. Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a dorit să meargă cu soluții și concluziile oferite de ședința cu primarii mai departe, la Guvern, dar și la Agenția de Dezvoltare Nord Est.

La întâlnirea cu executivul acestei instituții, conducerea CJ Vaslui a discutat despre finanțarea proiectelor. „Agenția de Dezvoltare Nord Est a devenit și autoritate de management pentru fondurile europene și, în consecință, am participat la o discuție cu executivul ADR Nord Est, în vederea stabilirii genului de proiecte și a proiectelor care se pliază pe cele șapte priorități. Avem în vedere dezvoltarea unor proiecte care să aibă cea mai mare șansă de a fi finanțate și asta înseamnă o foarte bună cunoaștere a condițiilor care se cer pentru a deveni aplicant pe o anumită prioritate. Lucrurile sigur că sunt într-o evoluție, pentru că nu a fost aprobat la nivelul comisiei europene programul, dar într-un timp relativ scurt acest program va putea fi aplicat și atunci or să apară ghidurile de finanțare și noi trebuie să avem o imagine cât mai clară a proiectelor pe care vrem să le promovăm, pentru a atrage finanțări în județul nostru. Sunt niște discuții foarte utile în momentul acesta, ele au un grad ridicat de complexitate. E foarte greu pentru cineva care nu cunoaște mecanismele și procesele acestor fonduri, e foarte greu să înțeleagă. Toată lumea vrea bani europeni, dar banii aceștia au niște linii de acordare foarte, foarte complexe și ele trebuie urmate cu foarte multă claritate, pentru a fi declarate eligibile proiectele pe care le depunem”, a declarat Buzatu.    

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.