Costin Clit, Documente privind istoria Episcopiei de Huși – cartea de identitate a Eparhiei (recenzie)

„Volumul este cea mai de seamă contribuție la cultivarea memoriei înaintașilor.” – Presfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor

Anul trecut, s-a împlinit un sfert de veac de la reactivarea Episcopiei Hușilor, în 1996, prin osârdia vrednicului de pomenire, Preasfințitul Ioachim Mareș, primul Episcop al reînființatei Eparhii a Hușilor. La acest moment aniversar, actualul chiriarh, Preasfințitul Părinte Ignatie, a inițiat un amplu program de sărbătorire a acestui eveniment de referință în istoria Eparhiei. În cadrul acesor inițiative, se numără și editarea unui corpus de documente privitoare la istoria Episcopiei, prin munca stăruitoare a profesorului Costin Clit, renumit editor de izvoare și cercetător al acestei instituții.

Volumul „Documente privind istoria Episcopiei de Huși” a apărut la Editura Horeb cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie și cuprinde importante documente de arhivă, referitoare la Episcopia Hușilor, de la întemeiere (1598), până în prezent. Este parte integrantă a proiectului „Repere ale culturii și spiritualității vasluiene” – dezvoltat de Asociaţia „Filantropia Ortodoxă Huşi”, în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui, prin intermediul Programului de finanţare nerambursabilă a activităţilor non-profit, de interes local, pentru anul 2021, domeniul cultură.

Impresionantul volum cuprinde 935 documente, un studiu introductiv, un glosar de termeni și un indice de nume, în aproape 1130 de pagini. În Cuvântul înainte, intitulat sugestiv „Cultivarea memoriei”, Preasfințitul Ignatie subliniază importanța demersului, volumul devenind un instrument de lucru pentru istorici și o „carte de identitate” a instituției, cu jurisdicție ecleziastică de o parte și de alta a Prutului. Profesorul Costin Clit a avut în vedere interpretarea profesionistă a documentelor, ele fiind un tezaur inestimabil al istoriei Episcopiei cu peste patru secole de existență. Aceasta a fost înființată în anul 1598, pe vremea domnitorului Ieremia Movilă, fiind cea mai veche instituție de pe teritoriul actualului județ Vaslui. A avut o activitate neîntreruptă, cu excepția perioadei 1949 -1996, când a fost brutal desființată de regimul comunist, după moartea martirică a Episcopului Grigorie Leu.

Activitatea culturală, socială, religioasă și administrativă a Episcopiei Hușilor este relevată în mod convingător, prin publicarea documentelor de arhivă, multe inedite, fiind o sursă sigură a impactului pe care l-a avut Eparhia asupra locuitorilor din această zonă și nu numai.

Documentele prezintă numeroase aspecte ale evoluției Bisericii, în general, a celei locale, în special și conțin acte juridice, danii, circulare, adrese, rapoarte ale Episcopiei către instituțiile statului. Ele reliefează, în egală măsură, istoria instituțiilor laice, a istoriei țării, în general, dar și activitatea neobosită a unor ierarhi de mare forță, care au fost în fruntea Eparhiei, unii ajunși mitropoliți ai Moldovei, precum marele cărturar Dosoftei, continuând cu Iacov Stamati, Veniamin Costachi, Sofronie Miclescu. Au urmat episcopii Melchisedec Ștefănescu, Nicodim Munteanu (acesta din urmă, fiind al doilea Patriarh al României), Iacov Antonovici, Grigorie Leu și după reactivarea Eparhiei, Ioachim Mareș, încheind cu actualul chiriarh al locului, Preasfințitul Episcop, Ignatie.

Aceste personalități ecleziastice s-au identificat cu oamenii și locurile zonei. Corpusul de documente reprezintă o contribuție de seamă la cultivarea memoriei înaintașilor, a celor „care s-au impus în viaţa spirituală şi culturală a Moldovei, implicit a României întregite”, fiind o adevărată radiografie a identității de neam și credință din zonă, conchide ierarhul.

Episcopia, de-a lungul existenței sale, a cunoscut șuișuri și coborâșuri, având de suferit din cauza invaziilor străine, a epidemiilor, cutremurelor, a războaielor, foametei, menținându-și însă, identitatea în vremuri de restriște. Din multitudinea documentelor, mi-a atras atenția unele momente de referință din istoria Eparhiei, precum: 1598- anul înființării Episcopiei, când este menționat primul ierarh Ioan, cu metanie la mănăstirea Râșca, apoi anul 1812, când partea de răsărit a Moldovei intra sub stăpânirea Rusiei țariste, în urma tratatului de la București, care încheia sîngerosul război ruso–turc, din anii 1806-1812. După acest an de tristă amintire, jurisdicția Episcopiei se restrânge doar asupra zonei din dreapta Prutului.

În anul 1859, Arhiereul Calinic Hariupoleos, locotenent al Episcopiei Hușilor, intervenea la „Departamentul Cultului și Instrucției Publice” pentru devizul reparațiilor Episcopiei, luate în antrepriză de spătarul Niță Hașnaș. Mai târziu, în 1878, în vremea Războiului de Independență, primarul Hușilor trimitea decorația eroului căzut la datorie, sergentul major Andrei Graner, fiu al urbei, pentru a fi așezată în pridvorul Bisericii Catedrale. La 27 noiembrie 1918, în anul Marii Uniri, G. Gerometta înștiința Mitropolia Moldovei de finalizarea reparațiilor la Catedrala și Cancelaria Episcopală din Huși.

În sfârșit, în anul tragic 1940, când România Întregită era rășluită prin răpirea Basarabiei, Episcopia a fost încercată și de groaznicul cutremur din 10 noiembrie, care a afectat numeroase biserici și mănăstiri din Huși (șapte), Bârlad (13) și Vaslui. Tot atunci, Cupola Catedralei a fost deteriorată, fiind amenințată cu prăbușirea, iar mănăstirea Adam era total distrusă. „Mai mult de 50% din biserici și mănăstiri sunt distruse, în mare parte monumente istorice”, se arăta în Adresa cu nr. 6318, din 23 noiembrie 1940, trimisă autorităților statului, de Episcopul martir, Grigorie Leu.

În concluzie, prezentarea vieții spirituale, administrative, politice și culturale a Episcopiei Hușilor prin documente, găsește Eparhia hotărâtă să reziste timpului, să perpetueze tradiţia şi valorile mai departe, în secolul XXI. Acest demers oferă un prilej de reflecţie, o posibilitate de cunoaştere a comunității, cu luminile şi umbrele sale, de desprindere a unor învăţăminte.

Volumul cinsteşte înaintaşii: ierarhii, voievozii, preoții ca apostoli ai neamului, mirenii, oamenii gospodari din zonă, reprezentând şi o angajare plină de responsabilitate pentru viitor.

Aşadar, să ne bucurăm de fiecare dată, când apare o carte pe această temă, de suflet și spirit ortodox, întrucât ea este incitantă, oportună, inedită şi onestă în mediul istoriografic local şi nu numai.

Cunoaştem strădania autorului pentru apariţia lucrării, fiind un dar prețios, asemenea unei raze de lumină, pe care îl oferă din prinosul inimii, a ostenelii sale de cercetător şi o recomandăm călduros cititorilor.

Prof. Nicolae Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.