Tânără cercetată penal pentru prezentarea unui permis fals la controlul de frontieră

0
280

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa  efectuează cercetări cu privire la o tânără  cu cetăţenie R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 10 mai, în jurul orei 05.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, conducând un autoturism, o tânără cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 19 de ani. 

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, valabil pentru categoriile „B”, „B1” şi „M” .

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. 

Cu privire la cele constatate, tânăra a declarat că în anul 2021 a urmat cursurile unei şcoli de şoferi în Rusia şi că, după susţinerea examenului, a ridicat permisul de conducere prezentat la controlul de frontieră de la serviciul rutier din localitatea de reşedinţă. Aceasta a mai menţionat că nu are cunoştinţă despre faptul că permisul în cauză este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.