Mihai Botez, USR: „În spatele scenei, pesediștii și peneliștii își folosesc pionii pentru a-și menține privilegiile”

0
638

Decizia Curții Constituționale, potrivit căreia eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari ar fi neconstituțională, l-a revoltat pe deputatul Mihai Botez, președintele USR Vaslui. Acesta spune că judecătorii sunt controlați politic, pioni ai PSD și PNL, care apără privilegiile politicienilor puterii.

Decizia Curții Constituționale a României potrivit căreia eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari este neconstituțională este calificată de deputatul Mihai Botez, președintel USR Vaslui, drept „o palmă dată fiecărui român care își plătește taxele și impozitele, și care în loc să primească infrastructură sau un sistem medical modern, finanțează pensii speciale”.

„Acesta este locul în care o Curte Constituțională controlată politic ne-a adus. La TV, pesediștii și peneliștii spun că vor pensiile eliminate, iar în spatele scenei, își folosesc pionii pentru a-și menține privilegiile”, spune parlamentarul vasluian.

Deputatul spune că totul s-a petrecut potrivit planurilor PSD, ai cărui parlamentari manifestă același dispreț față de români și după părăsirea pozițiilor de putere ca și în timpul în care le dețin. „Acum înțelegem și de ce PSD a insistat să fie trecut proiectul lor în 2020. Au făcut un proiect care să poată fi contestat ușor. Propaganda a mers, acum vor îngropa subiectul. PSD are întotdeauna grijă de oamenii săi, niciodată de cetățeni.

Să fie clar – cum Parlamentul a putut să introducă un astfel de beneficiu (care nu are la bază o contributivitate!), atunci Parlamentul trebuie să fie capabil să îl scoată”.

Parlamentarii USR, care au depus proiectul de lege prin care se renunță la pensiile speciale, sunt acum hotărâți să reiai procedurile parlamentare pentru ca dispariția acestor privilegii pentru parlamentari să devină lege.

„Rușine foștilor parlamentari care au introdus această acțiune în justiție. Se pare că disprețul pentru românii care muncesc continuă și după pierderea mandatului”, spune, revoltat, Mihai Botez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.