Delgaz Grid a investit, în 2021, circa 36 milioane lei în modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice din județul Vaslui

0
494

Delgaz Grid, compania de distribuţie de electricitate și gaze naturale a Gru-pului E.ON România, a investit anul trecut 36 milioane lei (7,1 milioane euro) pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de distribuţie a energiei electrice din judeţul Vaslui.

Printre prioritățile companiei se află reabilitarea și modernizarea rețelelor, dar și automatizarea infrastructurii prin montarea de echipamente telecomandate în stații și posturi de transformare și în rețelele de medie tensiune, contorizarea inteligentă și integrarea în sisteme avansate de management al rețelei, energiei și fluxurilor de date.

Unul dintre aspectele căruia i se acordă o atenție deosebită este gestionarea surselor de generare distribuite. Din ce în ce mai mulți consumatori aleg să-și producă energia necesară din surse regenerabile, și de asemenea apar producători noi de energie din aceleași surse. Integrarea acestora într-un sistem care nu a fost inițial proiectat în acest scop este o provocare pentru orice operator de distribuție.

„Prin investițiile pe care le derulăm asigurăm și creșterea capacității rețelelor pentru racordarea de noi consumatori, precum și preluarea în condiții de siguranță a energiei produse din surse regenerabile, contribuind la creșterea ponderii energiei verzi și, astfel, la un viitor mai bun pentru noi toți”, declară Mihaela Cazacu, Director General Adjunct al Delgaz Grid.

Totodată, compania este preocupată de digitalizarea proceselor interne, dar și a celor externe, de interacțiune cu clienții sistemului de distribuție (consumatori, producători, prosumatori, furnizori, alți operatori de distribuție).

Rezultatele investițiilor sunt vizibile, calitatea serviciului de distribuție a energiei electrice, în special în ce privește asigurarea continuității alimentării, îmbunătățindu-se de la an la an. Astfel, în 2021 raportat la 2016, numărul întreruperilor a scăzut de 4,6 ori, iar durata acestora de 4,9 ori.

Principalele investiții din 2021 au vizat demararea proiectului cu finanțare europeană de modernizare și integrare în SCADA a stațiilor de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni în vederea creșterii siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile; lucrări de modernizare la alte cinci stații de transformare; continuarea automatizării sistemului de distribuție prin montarea a 19 echipamente telecomandate în rețelele aeriene de medie tensiune; modernizări, automatizări și integrări în SCADA la posturi de transformare din municipiile Vaslui și Bârlad; lucrări de modernizare a patru linii aeriene de medie tensiune; extinderi de rețele de distribuție și execuția de branșamente pentru alimentarea de noi consumatori.

Pentru anul în curs sunt planificate investiții de circa 37,5 milioane lei (7,4 milioane euro) pentru modernizarea și dezvoltarea rețelelor de distribuție a energiei electrice din județ, în principal pe aceleași categorii ca în 2021: continuarea proiectului de modernizare și integrare în SCADA a stațiilor de transformare Huşi, Stănileşti, Vetrişoaia, Fălciu şi Murgeni; modernizări, automatizări și integrări în SCADA la posturi de transformare din municipiile Vaslui și Bârlad; continuarea automatizării sistemului de distribuție prin montarea a 36 de echipamente telecomandate în rețelele aeriene de medie tensiune; extinderi de rețele de distribuție și execuția de branșamente pentru alimentarea de noi consumatori.

În total, Delgaz Grid a investit, anul trecut, în aria de electricitate din zona Moldovei 351 de milioane lei (71,5 milioane euro) pentru modernizarea sistemului de distribuție a energiei electrice. Pentru acest an a fost alocat pentru segmentul de electricitate un buget de investiții de 370,5 de milioane lei (73,5 milioane euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.