Cocaină, pastile de ecstasy și ketamină, găsite în casa unui traficant de droguri din Bârlad

0
1770

Un tânăr din Bârlad, cercetat pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, a fost reținut de procurorii DIICOT după ce a fost prins că distribuia droguri la Festivalul „Sunwaves” din Mamaia. În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit și confiscat 77 de pastile ecstasy, cantitățile de 7 grame cocaină și 8 grame ketamină, precum și sumele de 3.200 lei și 415 euro.

Ieri, 3 mai, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași au anunțat că au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc. Potrivit acestora, măsura a fost dispusă după ce, în urma activităților desfășurate de procurorii DIICOT ieșeni împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași, a fost identificat inculpatul care se ocupa cu distribuirea de droguri de risc și de mare risc la Festivalul „Sunwaves” de la Mamaia.

„Activitatea a fost urmată de punerea în executare a unui număr de patru percheziții domiciliare, în Mamaia și Bârlad, fiind descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării un număr de 77 de pastile ecstasy, cantitățile de 7 grame cocaină și 8 grame ketamină, precum și sumele de 3.200 lei și 415 euro. În cauză, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile”, au precizat procurorii DIICOT.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași și Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vaslui.

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au mai subliniat anchetatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.