Calculatoare, imprimante, mobilă sau grădini pedagogice, necesitățile școlilor vasluiene

„Susțineți școală noastră pentru a obține fonduri în vederea amenajării unui spațiu verde în care copiii noștri să petreacă pauzele și să desfășoare activități plăcute!”, scrie un cadru didactic din Șuletea pe o platformă de socializare, cerând sprijinul șuleștenilor pentru o grădină pedagogică, pe platforma hartaedu.ro, un proiect prin care sunt semnalate urgențele din educație. Alte școli vasluiene și-au înscris semnale pentru cărți și culegeri, calculatoare și imprimante, stații audio sau mobilier.

„Accesați link-ul, apăsați „Implică-te” și completați câmpurile cu nume, număr de telefon, adresa de email și un scurt mesaj de susținere! Avem nevoie de sute de susținători!”, este apelul unui cadru didactic din Șuletea către locuitorii comunei, rugați să sprijine școala pentru realizarea unei grădini pedagogice de care elevii au nevoie. Demersul a survenit pe platforma hartaedu-ro, care, în premieră în România, oferă profesorilor și membrilor societății civile posibilitatea să semnaleze urgențele din educația

Românească. Inaugurată pe 6 octombrie anul trecută, la o zi distanţă de Ziua Mondială a Educației, platforma a adunat până acum peste 800 de apeluri la nivel național, 13 din județul Vaslui. Platforma „oferă profesorilor și tuturor persoanelor interesate posibilitatea să semnaleze situațiile de urgență din sistemul de învățământ, indiferent de natura lor, urmând ca acestea să se încerce a fi rezolvate prin implicarea mediului de business”, se spune în prezentare. Unitățile de învățământ care vor strânge cei mai mulți susținători vor primi finanțare în valoare de 50.000 euro. Câștigătorii vor fi anunțați în curând, mai exact pe data de 19 mai 2022.

În județul Vaslui, cei mai mulți susținători în are Colegiul Național „Gh. R. Codreanu” din municipiul Bârlad, care are nevoie de 30 de calculatoare performante, pentru că cele pe care le deține, în prezent, sunt mai vechi de 10 ani. „Acestea sunt depășite atât fizic, cât și moral, ceea ce face ca majoritatea aplicațiilor să funcționeze foarte greu. De aceea, considerăm absolut necesar ca, în viitorul apropiat, laboratoarele de informatică să ajungă la nivelul optim pregătirii elevilor pentru obținerea rezultatelor așteptate la examene și competiții școlare”, explică directoarea Colegiului Național „Gheorghe Roșca Codreanu” în alerta de pe hartaedu.ro.

Susțineți nevoile școlii din localitate!

Lansată în toamna anului trecut, HartaEdu, platforma susținută de partenerii strategici Mastercard, BRD Groupe Société Générale, Nuclearelectrica, oferă posibilitatea oricărei persoane să înscrie urgențe din educatie, fie că este vorba despre necesități ale elevilor, profesorilor sau școlilor. Oricine vrea să ceară ajutor pentru o școală anume poate intra pe hartaedu.ro și să adauge o alertă sau să susțină o alertă existentă.

Alertele privind județul nostru sunt variate, așa cum sunt și nevoile școlilor vasluiene.

Spre exemplu, Școala Gimnazială „Mareșal Constantin Prezan” Dumești, are nevoie de șase imprimante profesionale color, hârtie xerox, culegeri și cărți ale autorilor contemporani. „Stimate donator, fii eroul școlii elevilor mei! Nevoia pe care am identificat-o la școala mea constă în lipsa unor imprimante profesionale color. Examenele naționale, mai nou, au număr extrem de mare de foi și printarea pentru orele pentru pregătirea elevilor pentru evaluările naționale, listarea pentru simulări și pentru examenele naționale presupune nu doar un consum mare de foi, toner, dar și de aparate profesionale care să facă față unui așa mare număr de solicitări. În plus, fișele zilnice de lucru la toate ciclurile (preșcolar, primar și gimnazial) solicită foarte mult imprimantele existente, unele dintre ele ori foarte vechi (nu mai pot fi reparate), unele slabe calitativ și ineficiente. Apoi, pentru ca elevii să facă față cerințelor unui examen național și evaluările curente trebuie sa fie concepute cât mai aproape de itemii examenelor naționale, încât imprimantele profesionale (color și mai bine) sunt vitale. Fiind șase corpuri diferite, în satele componente ar prinde bine câte una în fiecare corp. În plus, ar mai fi nevoie de hârtie xerox, culegeri, cărți ale autorilor contemporani prezenți în manualele actuale. Vă mulțumesc anticipat pentru donație”, se explică în alerta de pe platformă. HartaEdu.ro.

O altă alertă vine de la Școala “Manolache Costache Epureanu”, care atrage atenția că „o mare parte din mobilier este deteriorat și depășit”.

Școala Gimnazială “Virgil Caraivan” Șuletea are mare nevoie de o grădină pedagogică, iar în alertă se explică și de ce: „Unitatea de învățământ este înconjurată de spațiu verde, care poate fi pus în valoare și transformat într-un spațiu ce poate fi folosit cu succes în desfășurarea activităților educaționale. Lipsa unei astfel de Grădini pedagogice, o grădină tematică a școlii, va duce la neșansa unor copii de a se bucura de oportunitatea de a petrece pauzele și restul timpului liber în natură, acest spațiu rămânând unul neexplorat. Transformându-se, acest tărâm poate deveni un loc pentru activități outdoor, pentru observare, învățare în aer liber, atât de necesar în această perioadă. Grădina va fi un prilej de comunicare, relaxare, studiu. Grădina va contribui la diminuarea efectelor nocive ale tehnologiei. Cadrele didactice se implică și doresc să aducă o schimbare vizibilă prin formarea competențelor de protejare a naturii, prin dezvoltarea spiritului civic, muncii în echipă, învățării. De asemenea, Grădina este văzută ca o soluție la efectele nedorite ale creșterii folosirii tehnologiei în rândul elevilor, școala înțelegând nevoile actuale de formare de competențe digitale în aceeași măsură cu găsirea unui răspuns la nevoile de îmbunătățire a competențelor sociale și practice, de lucru în aer liber. Nu în ultimul rând, apropierea de natură este văzută ca fiind o modalitate de a oferi speranță, de a încuraja reluarea activităților de grup, extrașcolare, de care elevii noștri duc lipsă în această perioadă. Pentru amenajarea acestei Grădini Pedagogice s-a încercat să se identifice posibili sponsori care să se implice în proiect, să răspundă solicitării de amenajare. Se așteaptă în continuare implicarea instituțiilor locale care doresc să participe la amenajarea unor locuri de învățare outdoor în grădina școlii, cu bănci, materiale pentru grădinărit. Construcția unei noi grădinițe a fost o prioritate mult mai mare iar alocarea de fonduri necesare pentru amenajarea Grădinii nu a fost posibilă”.

Școala Gimnazială Constantin Motaș din municipiul Vaslui are nevoie de aparatură electronică: „Avem o școală cu puțini elevi, fără sală de sport, cu spații goale din cauza scăderii nr. de elevi și din cauza lipsei de dotări care să atragă elevii. Pentru a combate această problemă, noi, profesorii, ne străduim să îi atragem pe elevi prin activități școlare și extrașcolare variate, care să îî motiveze pentru o învățare eficientă, de ce nu și pentru performanță. Proiectele despre lectură, în limba română și în limba engleză, teatru de păpuși, scenete, dramatizări (derulate în ultimii 4 ani), 6 proiecte eTwinning cu țări din Europa, ar fi mult mai eficiente și mai ușor de implementat într-un spațiu modern, dotat cu aparatură electronică (calculator, laptop, imprimantă color, videoproiector, ecran, tablă interactivă, televizor, tablete/ebook, softuri educaționale, boxe, căști audio, microfon, stație)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.