Doar doi parlamentari vasluieni și-au făcut publice planurile pentru noua sesiune parlamentară

La începutul de sesiune parlamentară, care a debutat pe 1 februarie 2022, doar doi parlamentari vasluieni și-au făcut publice intențiile și planurile pentru următoarele luni de activitate în Parlament. Mihai Botez, deputat USR, urmărește să „treacă” în lege utilizarea camerelor de bord pentru constatarea contravențiilor, dar are și proiecte locale, în vreme ce Raisa Enachi, vrea ca, alături de colegii săi din AUR, să impună TVA de 0% la alimente, vrea de asemenea ca produsele alimentare din hypermarketuri să provină de la producători de pe o rază de cel mult 400 de kilometri de magazin, revenirea la piața energetică reglementată sau taxarea cu 99% a tuturor pensiilor peste salariul președintelui.

Poate că toți parlamentarii vasluieni au planuri mari, alături de colegii lor de partid, pentru sesiunea parlamentară care a început pe 1 februarie 2022. În materie de comunicare și transparență însă, dacă au avut planuri de îmbunătățire în trecut, mai ales atunci când au fost aleși, de ele s-a ales praful.

Asta pentru că doar doi dintre ei găsesc de cuvință să le spună și celor care i-au ales ce gânduri și planuri au în următoarele luni de activitate.

Mihai Botez, inițiative legislative, dar și proiecte locale

Mihai Botez, deputat USR, este nu doar un teoretician, ci și un practician în materie de transparență, încă de când și-a ocupat postul obișnuindu-i pe vasluieni cu o comunicare intensă, în care le prezintă atât agende ale fiecărei săptămâni, cât și rapoarte de actvitatea, la sfârșitul fiecărei sesiuni parlamentare. Astfel, faptul că acum, la începutul acestei sesiuni parlamentare, își comunică planurile vine destul de firesc. „La nivel legislativ, voi urmări și susține cele două proiecte pe care le-am depus în sesiunea anterioară. Inițiativa privind notificarea proprietarilor de spații nerezidențiale, în legătură cu depunerea raportului de evaluare, a trecut de Senat, iar acum urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, în comisii. Mai multe detalii pot fi găsite aici: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect… Inițiativa despre care am vorbit în ultima vreme, cea care ar permite utilizarea camerelor de bord pentru constatarea contravențiilor, este încă la comisiile de la Senat. Voi urmări dezbaterea acesteia și voi face tot posibilul ca ea să fie aprobată, în ciuda rezistenței continue a MAI. Mai multe detalii aici: https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L562&an_cls=2021”, scrie parlamentarul vasluian pe pagina sa de socializare.

Parlamentarul vasluian, care are și o activitate intensă în teritoriu, în special în zona Bârlad, de unde provine, are și planuri locale. „La nivel local, voi relua două proiecte. În primul rând, voi relua proiectul privind promovarea siguranței la volan printre tineri, „La volan fii defensiv, nu agresiv” – un proiect amânat de pandemie. În curând, voi anunța și cum se va desfășura acesta, regulamentul și premiul. Dacă sunteți interesat și vă aflați în segmentul e vârstă 18-30 ani, vă invit să urmăriți pagina pentru a fi la curent. „Stop POLUARE! Start RECICLARE!” a fost un proiect bine primit de bârlădeni, tone de deșeuri fiind reciclate. În primăvară îl voi extinde în județ și mă aștept la o participare și mai mare. Nu în ultimul rând, reiterez apelul meu pentru a-mi scrie dacă întâmpinați situații pentru care sunt necesare clarificări la nivel guvernamental sau dacă întâmpinați o problemă în relația cu instituțiile. Voi prelua aceste subiecte și voi scrie instituțiilor responsabile. Îmi puteți scrie într-un mesaj privat sau pe adresa de e-mail mihaibotez.dep@gmail.com. Aceasta este doar o mică parte din activitatea pe care o voi desfășura această sesiune. Desigur, vă voi informa în legătură cu toate activitățile și proiectele pe care le voi desfășura în mod public”, le comunică vasluienilor Mihai Botez.

Raisa Enachi, priorități legislative îndrăznețe. Dar și realiste?

Raisa Enachi, deputat AUR, spune că va lupta alături de colegii săi pentru impunerea unor modificări legislative majore. În condițiile în care partidul său nu se află la guvernare și nu are, în mod evident, o majoritate parlamentară, fiind în opoziție, rămâne de văzut cât succes vor avea acestea.

Pentru că unul dintre „obiectivele AUR”, despre care vorbește Raisa Enachi, urmărește un „TVA de 0% la alimente”, spre exemplu, în condițiile în care, recent, Florin Cîțu, președintele PNL, partid care formează în prezent majoritatea parlamentară, alături de PSD, s-a pronunțat explicit împotriva unei asemenea măsuri, sub motivul că astfel „nu facem decât să creștem profitul unor companii”.

Raisa Enachi vrea ca produse alimentare din hypermarketuri să provină, în proporție de 50%, „din o rază de 400 de kilometri de magazin”, iar AUR urmărește revenirea la piața energetică reglementată.

„Din sesiunile trecute, cu șanse de a fi votate în această sesiune, amintim: legea pensiilor nesimțite, taxarea cu 99% a tuturor pensiilor peste salariul președintelui; două tururi de scrutin la alegerile locale; eliminarea finanțării de la bugetul de stat a partidelor”, sunt alte planuri pe care deputatul AUR le comunică vasluienilor la începutul acestei sesiuni parlamentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.