Achiziții și proiecte, la Negrești

Primăria Negrești a anunțat achiziționarea unui tractor echipat complet, după ce, săptămâna trecută, primarul Cristinel Rusu anunța finalizarea obiectivelor de investiții „Lucrări de regularizare râu Bârlad” și „Reabilitare Grădinița ”Prichindel” Negrești”.

„Am început săptămâna aceasta așa cum am încheiat săptămâna trecută, cu lucruri și acțiuni concrete”, le scrie negreltenilor primarul orașului, Cristinel Rusu, pentru a anunța semnarea unui contractul de achiziție pentru un tractor echipat cu remorcă cu benă basculabilă, lamă tip săgeată pentru zăpadă, cositoare cu braț și sărăriță material antiderapant cu autoîncărcare. „Termenul de livrare este de 15 zile de la data emiterii notei de comandă fermă. La începutul lunii martie vom avea aceste utilaje în posesie. Astăzi am semnat și contractul de achiziție pentru autoutilitară basculantă în trei părți. Achiziția ei se face din fonduri europene prin GAL ”Ștefan cel Mare”. Termenul de livrare al autoutilitarei este ceva mai mare dar, în această primăvară, se va face și livrarea ei. Avem mare nevoie de aceste utilaje pentru lucrările pe domeniul public și privat”, spune primarul.

Într-un alt anunț anterior, primarul vorbea despre finalizarea unor investiții importante pentru oraș: „Săptămâna aceasta au fost făcute recepțiile finale la obiectivele de investiții ”Lucrări de regularizare râu Bârlad” și ”Reabilitare Grădinița ”Prichindel” Negrești”. Ambele proiecte au primit avizul specialiștilor din comisiile de recepție, lucrările fiind executate în conformitate cu proiectul și cu cerințele legale.

În această săptămână au fost finalizate și lucrările de montare a primului lot de lămpi LED în număr de 560 bucăți. În cursul lunii martie va veni al doilea lot de lămpi în număr de 350 bucăți și vom continua montarea lor în oraș. În următoarele 3 săptămâni, dacă se vor finaliza contestațiile la unele proiecte foarte importante pentru Negrești și satele aparținătoare, vom veni și cu alte vești bune, pe care știu că le așteptați”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.