Pe 5 ianuarie, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Italia, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 60 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, alături de documentele personale de identitate, și un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 digital, care conţine cod QR. În urma scanării codului QR, s-a stabilit că datele persoanei vaccinate diferă de cele ale persoanei prezente la controlul de frontieră. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.