Pentru a marca împlinirea a 163 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, conducerea CFR Călători a numit simbolic, pentru o zi, garnitura IR 1661 București Nord – Iași, „Trenul Unirii”. Ca în fiecare an, „Trenul Unirii” va fi așteptat la Bârlad de oficialități locale și de numeroase persoane, care vor încinge hora chiar pe peron.

Toți românii vor sărbători luni, 24 ianuarie, împlinirea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Printre cei care vor marca primul pas către înfăptuirea statului național unitar român se numără și angajații feroviari, care o vor face într-un mod inedit, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți.
Concret, CFR Călători a numit simbolic garnitura IR 1661 – „Trenul Unirii”. Remorcat de o locomotivă tricoloră, „Trenul Unirii” va pleca din București Nord către Iași la ora 6.24, cu opriri la Ploiești Sud (7.01), Buzău (8.06), Focșani (9.04), Tecuci (9.44), Bârlad (10.34), Vaslui (11.16), Bârnova (11.56) și Iași (12.19).
La Bârlad, cu siguranță, și de această dată, va fi așteptat de sute de persoane, de la prichindei și până la vârstnici, care vor dori să se fotografieze în fața locomotivei vopsite în culorile drapelului. Timp de câteva minute, cât va staționa garnitura în stația Bârlad, difuzoarele instalate pe clădirea gării vor difuza cântecul „Hora Unirii”, pe versurile lui Vasile Alecsandri, astfel că autoritățile locale și cetățenii simpli se vor prinde în horă