Analiză REI – Harta intensităților de finanțare nerambursabilă cu componentă de ajutor de stat din 2022

0
312

Aproximativ jumătate din județele României vor putea beneficia de 60% sprijin nerambursabil din acest an pentru proiecte de investiții, atingând chiar și 70-80% în cazul IMM. 19 județe, între care și județul Vaslui, vor beneficia de sprijin de 60% prin schemele de ajutor de stat / fonduri europene cu componentă de ajutor de stat. Conform CE, șapte regiuni din România se numără printre cele mai defavorizate din UE.

Comisia Europeană a dat undă verde României pentru creșterea sprijinului și intensităților de finanțare cu componentă de ajutor de stat, de la maximum 50%, până la finalul anului trecut, la 60%, din acest an și până în 2027.

Potrivit unei analize REI Finance Advisors, aproximativ jumătate din județele României vor putea obține 60% din sprijinul nerambursabil solicitat de companiile care apelează la ajutoare de stat începând cu acest an, atât pe schemele de ajutor de stat, cum este cea reglementată de HG 807/2014,  cât si pe programele operaționale care au componentă de ajutor de stat, cum este Programul Operational Regional (POR), ce urmează să fie operațional din această vară și pe care companiile vor putea depune proiecte.  

Măsurile de modificare a intensităților vin după ce Comisia Europeană a analizat situația alocărilor anterioare și a gradului de absorbție al fondurilor, iar sub noua propunere își dorește să stimuleze investițiile în județele depopulate sau în curs de depopulare, pentru a limita dezechilibrele între regiunile mai dezvoltate și cele mai slab dezvoltate ale României.

Conform CE, șapte regiuni din România (Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Vest) se numără printre cele mai defavorizate din UE, cu un PIB pe cap de locuitor sub 75% din media UE. Prin urmare, acestea sunt eligibile pentru ajutor în temeiul derogării prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE (așa-numitele zone “A”), cu intensități maxime ale ajutorului pentru întreprinderile mari cuprinse între 30% și 60%. Potrivit CE, aproximativ 90% din regiunile României vor putea beneficia de sprijin pentru investiții prin ajutoare de stat.

În acest fel, Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea, Brăila, Buzău, Prahova, Ialomița, Călărași, Teleorman, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj și Mehedinți sunt cele 19 județe care vor beneficia de alocări de până la 60% în proiectele realizate prin ajutor de stat în următorii ani. Sprijinului de 60% se adaugă 10% pentru companiile mijlocii (50-249 angajați, cu cel mult 50 milioane euro cifră de afaceri) și 20% pentru companiile mici (0-49 angajați, cel mult 10 milioane de euro cifră de afaceri, conform pragurilor stabilite de legea 346/2004).

Județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Iași, Alba, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu sau Constanța vor beneficia de alocări de până la 50% din valoarea proiectelor de investiții derulate în anii următori.

Județele Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Cluj, dar și cele din centrul țării – Mureș, Harghita, Covasna, Sibiu sau Brașov vor avea alocări cu sprijin nerambursabil prin ajutor de stat de până la 40% din valoarea investițiilor derulate, în timp ce județele Timiș și Arad vor avea o alocare diminuată față de intervalul anterior, de la 35%, la 30%.

„Pe fondul unei absențe totale a fondurilor europene pentru investiții dedicate IMM în ultimii 2-3 ani, a alocărilor la un nivel redus pe care le așteptam, totuși, prin PNRR și a dificultăților generate de pandemia de coronavirus, aceste schimbări sunt binevenite. Suntem pregătiți să depunem peste 200 proiecte în 2022 și să dezvoltăm în continuare echipa cu consultanți seniori cu expertiză în finanțe, industrial și construcții. Ne-am propus să atingem cel puțin 60-70 consultanți în următoarele luni și să mai deschidem încă 2 birouri pentru a fi mult mai aproape de companii, în contextul în care ne așteptam să fie un an mai bogat în surse de finanțare, raportat la 2021. Urmează să depunem proiecte pe POC 4.1.1 începând cu luna februarie, să avem ghiduri și să depunem pe POR în vară, apoi digitalizare și alte programe din PNRR în a doua jumătate a anului”, a declarat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors, una dintre cele mai mari companii de consultanță din România, specializată în atragerea de fonduri nerambursabile, atât prin finanțare europeană cât și ajutoare de stat, pentru companii cu activitate pe plan local.

Capitala, fără proiecte prin ajutor de stat din acest an

Potrivit hărții regionale aprobate de Comisia Europeană, județul Ilfov a fost împărțit în două zone. Astfel, eligibile pentru finanțări nerambursabile de până la 45% sunt localitățile Periș, Ciolpani, Snagov, Gruiu, Nuci, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu, Moara Vlăsiei, Balotești, Corbeanca, Buftea, Chitila, Glina, Cernica, Dobroești și Pantelimon, în timp ce localitățile Ciorogârla, Domnești, Clinceni, Cornetu, Bragadiru, Dărăști-Ilfov, Jilava, 1 Decembrie, Copăceni, Vidra și Berceni sunt eligibile pentru 35% finanțare prin ajutor de stat. Procentele de 35%, respectiv 45% sunt valabile pentru companii mari. Companiile mijlocii pot primi în plus încă 10%, iar cele mici încă 20%, atingând 65% finanțare nerambursabilă pe HG 807/2014.

Începând cu acest an, Bucureștiul nu se mai află pe harta finanțărilor nerambursabile cu componentă de ajutor de stat, așa cum este Schema reglementată de HG 807/2014, cu modificările ce urmează a fi adoptate în cursul lunii ianuarie, potrivit documentului aflat în consultare pe site-ul Ministerului. Companiile care doresc să investească în Capitală vor trebui să apeleze la alte surse de finanțare disponibile pentru această zonă.

„Companiile mici și mijlocii vor avea la dispoziție Programul Operational Regional (POR), cu alocări de circa 80 milioane euro pentru investiți în active corporale și 40-45 milioane euro pentru digitalizare. Companiile mari, din păcate, vor trebui să se reorienteze spre alte surse de finanțare”, a precizat Roxana Mircea.

Sesiune deschisă în mod continuu pe Schema de Ajutor de Stat reglementată de HG 807/2014

Una dintre cele mai populare soluții de finanțare asigurate prin ajutor de stat este HG 807/2014, Schemă care asigură până la 37,5 milioane euro fonduri nerambursabile pentru investiții de minimum 1 milion euro.

Sesiunea este deschisă în mod continuu, proiectele sunt gestionate de Departamentul de Ajutor de Stat al de Ministerul Finanțelor, iar obligațiile principale ale unei companii beneficiare de ajutor de stat sunt să mențină numărul mediu de angajați de pe ultimele 12 luni înaintea depunerii cererii și să să plătească taxe și impozite pe noul proiect de investiții în cuantum egal cu grantul în 5-7 ani, taxe aferente salariilor noilor angajați, impozit pe profit, impozit pe clădire etc.

În cazul în care la finalul perioadei de 5-7 ani societatea nu vă plati taxe la nivelul grantului, va returna strict suma neplatită + dobândă de 2,27 +1%.

„Documentația inițială trebuie să conțină devizul general, devize/obiect și memoriu, studiu de piață care să ateste cerere neonorată, cota de piață etc. La depunerea proiectului societatea nu trebuie să dețină terenul sau să facă dovada cofinanțării. Dreptul real sau dovada de folosință a halei, precum și sursele de finanțare se vor depune în 6 luni de la emiterea Acordului. Perioada de evaluare este mult mai scurtă, cuprinsă între 3-6 luni, raportat la fonduri europene, unde procesul este mai laborios. În plus, poți demara proiectul de investiții imediat ce ai depus cererea de finanțare la Ministerul Finanțelor”, a mai precizat Roxana Mircea.

O modificare extrem de binevenită din acest an pe Schemele de ajutor de stat este creșterea procentului de finanțare nerambursabilă cu 10% pentru companiile mijlocii (50-249 angajați) și 20% pentru companiile mici (0-49 angajați), definite prin Legea 346/2004.

„Sfătuim companiile să analizeze ce taxe pot plăti în 5-7 ani pe proiectele noi de investiții pe care doresc să le realizeze și, plecând de la acest aspect, să solicite ajutor de stat prin Schema reglementată de HG 807/2014. Companiile mici și mijlocii au mai multe surse de finanțare spre deosebire de companiile mari în 2022 și încurajăm antreprenorii să pregătească cu rigurozitate proiectele pe POC 4.1.1 (maxim 95% finanțare, cel mult 1 milion euro), POR, digitalizare etc.”, a mai declarat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.

REI FINANCE ADVISORS și REI INTERNATIONAL CONSULTING, parte a REI Grup (www.reigrup.ro), sunt companii specializate în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de investiții atât prin fonduri europene nerambursabile (Programul Operational Regional, Programul Operational Infrastructura Mare, PNDR), cât și pe scheme de ajutor de stat (HG 495/2014, HG 807/2014, HG 332/2014, OUG 81/2019, OUG 130/2020).

Potrivit datelor din 2020, REI se situează pe locul al doilea, la nivel național, în topul companiilor de consultanta specializate în atragerea de finanțări prin fonduri europene și ajutoare de stat.

Echipa REI Grup numără în prezent 50 de consultanți, preponderent seniori, în cele nouă birouri regionale, cu o vastă experiență în domeniul atragerii de fonduri nerambursabile pentru companiile cu activitate pe plan local sau internațional.

REI a reușit cu succes atragerea finanțării pentru peste 800 de proiecte la nivel național, cu peste 300 de proiecte implementate și o rată de succes – lider în domeniu – de 99%.

Cu o experiență de peste 10 ani, specialiștii REI se adaptează ușor cerințelor pieței, cunoscând foarte bine mecanismele fondurilor nerambursabile și identifica oportunitățile de obținere de finanțări din surse interne și externe. Aceștia gestionează eficient activitățile proiectelor, relația cu autoritățile publice și pe cea cu companiile private, atât companii multinaționale, cât și companii antreprenoriale, românești. Mai multe detalii despre activitatea REI, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.