Vălăretul din Deleni, în deschiderea Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă de la Focşani

Sâmbătă, Vălăretul Datina din comuna Deleni, care prezintă obiceiul străvechi al jocului de măști, va fi în fruntea paradei prin care se deschide Festivalul Național al Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă de la Focșani.  

O trupă de vasluieni, Vălăretul Datina din comuna Deleni, se va afla, sâmbătă, în fruntea paradei ansamblurilor folclorice din ţară care va fi prezentată în cadrul Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă de la Focşani. „În deschiderea Festivalului Naţional al Datinilor şi al Obiceiurilor de Iarnă va fi prezentată o paradă a ansamblurilor folclorice participante din judeţele Bacău, Botoşani, Suceava, Maramureş şi Vrancea. În deschiderea coloanei de participanţi vor fi prezenţi fanfara Rapsodia vultureană, din comuna Vulturu, şi Vălăretul Datina, din localitatea Deleni, judeţul Vaslui, care prezintă obiceiul străvechi al jocurilor de măşti”, se arată într-un comunicat al Centrului Cultural Vrancea.
Parada se va desfăşura, în măsura în care condiţiilr meteo vor permite, în zona centrală a orașului. În cadrul festivalului, va avea loc şi un concurs şi vor fi acordate diplome şi premii celor care promovează obiceiurile, dansurile, cântecele şi datinile din perioada Crăciunului şi Anului Nou.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.