Tu ce ai schimba la orașul tău?

1
545

Este întrebarea la care, ieri, au dat răspunsuri – inspirate, argumentate și diverse – tinerii adolescenți ai Vasluiului, aduși la aceeași masă de Asociația SIMBIO Vaslui (președinte, Bianca Nițică). Alături de doi consilieri locali, Alexandru Barbu și Andrei Alexandru, precum și de Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, adulții de mâine și-au prezentat cu dezinvoltură planurile pentru un Vaslui al viitorului, descriind, de fapt, orașul în care vor să trăiască. Proiectele prezentate de tineri sunt realiste și realizabile, iar consilierii locali prezenți la dezbatere nu au ezitat să preia acele idei care pot aduce un plus orașului. De altfel, una dintre ideile „generate” de tinerii SIMBIO, băncile inteligente, se află în faza finală a implementării, fiind adusă în Consiliul Local și, ulterior, aprobată.

Dincolo de entuziasmul specific vârstei, important este faptul că tinerii sunt preocupați de prezentul și viitorul comunității. A spus-o și Dumitru Buzatu: „Mă întreb cum a putut cineva, într-o zi liberă, să adune atâția tineri la un loc. Înseamnă că liderul are autoritate”, a subliniat președintele CJ, în contextul mai larg al discuției despre schimbare și rolul generațiilor în acest proces.

Întrebarea „Ce ai schimba la orașul tău?” a primit zeci de răspunsuri: mai multe parcuri de joacă, heliport, adăposturi de animale, piste de ciclism, un mai bun sistem de reciclare, digitalizare etc. Toate propunerile au fost discutate iar cele cele mai bune idei se vor regăsi, cu siguranță, pe agenda consilierilor locali și județeni.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.