Președintele CJ Vaslui a plantat un stejar în curtea Spitalului Județean de Urgență

0
549

Ieri, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, vicepreședinții Ciprian Trifan și Dan Marian au participat la o activitate de plantare a unor stejari în curtea Spitalului Județean de Urgență Vaslui, inițiată de Centrul Europe Direct Vaslui.

Evenimentul, intitulat „PICKnic Europa”, a avut ca obiectiv conștientizarea viitoarei generații asupra importanței protejării mediului și s-a bucurat de prezența a 30 de elevi ai Liceului „Ștefan Procopiu” Vaslui, dar și de specialiști de la Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția Silvică, Garda de Mediu, Agenția Națională pentru Arii protejate – Serviciul Teritorial Vaslui și Primăria municipiului Vaslui.

În total, au fost plantați 27 de stejari, câte unul pentru fiecare stat membru UE, care vor alcătui pădurea manifest EU4EST.

„Este un gest simbolic și transmitem un mesaj tuturor vasluienilor să avem o atitudine prietenoasă și proactivă față de mediul înconjurător și pentru viitorul unui Vaslui verde. Mulțumim tinerilor pentru implicarea în această acțiune. Împreună, contribuim la construirea unui mediu sănătos pentru toți semenii noștri și mai ales pentru urmași. Avem datoria să îi îngrijim în permanență și să îi educăm și pe alții în spiritul protejării mediului înconjurător”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Evenimentul a mai cuprins o acțiune de ecologizare și un dialog informare despre „Pactul verde european”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.