Poliția Rutieră Vaslui, patru ore grele

0
500

Pe 24 noiembrie, în doar patru ore (intervalul orar 20.00-24.00), polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, în colaborare cu polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui au acționat pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice și pentru verificarea legalității transportului rutier public de persoane și marfă.

În cadrul activităților desfășurate pe drumul european DE 581, în apropierea Punctului de Trecere al Frontierei Albița (județul Vaslui), au fost verificate 15 vehicule, legitimate peste 90 de persoane și testați alcoolscopic 15 conducători de vehicule. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 34.750 de lei, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice), pentru abateri prevăzute de Legea 38/2003 (privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere), contravenții prevăzute de O.G. nr. 37/2007 (privind privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora) și încălcări ale H.G. nr. 69/2012  (privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi a sancţiunilor şi măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări).

 De asemenea, în cadrul acțiunii au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și retras un permis de conducere. S-a dispus suspendarea dreptului de utilizare în cazul a 4 vehicule, pentru efectuarea de catre conducătorul auto, a activității de transport de persoane, contra cost, fără a deține autorizație taxi, în aceste cazuri fiind reținute certificatele și plăcuțele de înmatriculare. Pentru un vehicul destinat transportului de persoane, ce opera o cursă ocazională, înmatriculat în Republica Moldova, s-a dispus imobilizarea vehiculului pentru nerespectarea timpilor de conducere și odihnă.  Față de conducătorul unui vehicul înmatriculat în județul Iași a fost dispusă măsura reținerii certificatului de înmatriculare pentru netranscrierea dreptului de proprietate în termenul legal (90 de zile).

Totodată, a fost reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru o perioada de 90 de zile, conducătorului unui ansamblu de vehicule, domiciliat în Republica Moldova, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.