Investiție extrem de importantă în infrastructura rutieră a comunei Gârceni

0
543

Moment istoric pentru locuitorii comunei Gârceni! Vineri, 26 noiembrie, a avut loc recepția a 10 kilometri de drumuri locale, investiție realizată prin PNDL 2.

Practic, locuitorii satelor Dumbrăveni, Racova, Racovița și Trohan au de acum acces modern și facil către municipiul Vaslui. Tot prin această lucrare a fost modernizată și o stradă din satul Gârceni.

„Este un moment istoric, pentru că în urmă cu 4-5 ani nu aveam niciun drum comunal asfaltat”, a spus primarul comunei Gârceni, Sorin Scutelnicu.

La tăierea panglicii inaugurale a participat președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu. Instituția pe care o conduce a asigurat partea de cofinanțare a investiției, valoarea totală fiind de peste 12 milioane lei. „Dacă ne uităm la acest drum, vom vedea care sunt beneficiile PNDL. Sper ca cei care se vor ocupa de acest program, rebotezat, să aibă aceeași disponibilitate pentru a aloca fondurile necesare pentru modernizarea satului românesc. Acest program a fost ca un stimulent pentru toți, să ne concentrăm asupra modernizării comunităților noastre, pentru asfaltări de drumuri, rețea de apă și canalizare, centre medicale, școli moderne sau centre culturale la standarde actuale”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Lucrarea a fost una complexă și o provocare pentru constructor: „Am predat atâtea drumuri și am observat pe chipurile multora satisfacția sufletească. Prin modernizarea drumurilor, a crescut gradul de civilizație, iar asta ne bucură cel mai mult”, a declarat Ioan Ciomaga, managerul Viacons Rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.