Criminali de război vasluieni în temnițele comuniste

0
715

Anii 1940-44 au fost marcați de persecuții, confiscări de proprietăți, deportări și crime oribile ale autorităților române împotriva minorității evreiești din România. În comiterea acestor orori – care sunt încă greu acceptate de către societatea românească, chiar negate, au fost implicate și persoane originare din actualul județ Vaslui.

Odată cu încheierea celui de Al Doilea Război Mondial (1945), dar, mai ales, după preluarea puterii politice de către comuniști (1946), noile autorități statale au trecut la identificarea și pedepsirea autorilor Pogromului de la Iași din 28-30 iunie 1941, în urma căruia au fost uciși  în condiții îngrozitoare un număr de 13.266 evrei. Astfel, între anii 1945-1948 s-au desfășurat procesele publice a 57 de militari și civili implicați în masacrarea populației evreiești, care au fost condamnați la închisoare pe viață sau la foarte mulți ani de muncă silnică. Unii dintre cei implicați în comiterea pogromului au fost identificați și trași la răspundere abia peste ani de zile, cum a fost cazul lui Romilă A. Gheorghe. Acesta era originar din Tg. Fălciu, unde s-a născut la 15 mai 1912, într-o familie de funcționari. A urmat vreme de trei ani de zile cursurile Facultății de Drept, după care a intrat în Poliția din Iași, în cadrul căreia a deținut funcția de ajutor de comisar. Fără  a primi ordin și în totală opoziție cu menirea pe care instituția statului pe care o reprezenta o avea, aceea de a-i proteja pe toți cetățenii români, în timpul pogromului s-a comportat violent și plin de ură rasială față de oamenii lipsiți de apărare, vinovați doar pentru că se născuseră evrei. Căsătorit și având patru copii, temându-se de represalii odată cu schimbarea puterii politice, după război pleacă din Poliția Iași și caută să îi fie pierdută urma. A fost identificat de către Securitatea Statului abia în anul 1952, în colonia Dâmbău din Târnăveni, unde lucra ca tehnician la Combinatul Chimic, fiind totodată și membru al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.). Arestat la 25 decembrie același an și depus în Penitenciarul din Iași, a fost judecat și condamnat de un tribunal militar la 24 luni închisoare, sub acuzația de a fi comis crime împotriva minorității evreiești în vremea pogromului. Internat în penitenciarele Jilava (închisoare de tranzit) și Văcărești (cu rol de spital pentru deținuți). La 27 decembrie 1953 a fost transferat către Formațiunea 0609 Constanța, în lagărul Galeșu, iar mai apoi în colonia de muncă de la Onești, județul Bacău. Pedepsei inițiale i s-a adăugat o alta, pentru activitate contrarevoluționară contra clasei muncitoare. În 20 aprilie 1959 era încarcerat la Jilava.

Sub coordonare sovietică, comuniștii s-au răfuit și cu ofițerii românii care au acționat în Transnistria, la Odessa, în toamna anului 1941, când s-au comis represalii împotriva populației evreiești locale pentru aruncarea în aer a Comandamentului Militar Român de către militari ai Armatei Roșii, cât și pentru acțiunile de capturare și executare a partizanilor sovietici care au activat în catacombele Odessei. În aceste galerii de mină întortocheate săpate sub oraș încă din secolul al XVIII, în vremea țarinei Ecaterina a II-a, s-au aflat între anii 1941-1944 peste 45 grupuri de partizani, cu un număr total de peste 1.000 de combatanți, alcătuite din ofițeri N.K.V.D, alte categorii sociale și politice, după cum precizează pe pagina de internet www.morarup.narod.ru. Despre activitatea ”patriotică, antifascistă și antiimperialistă” a unui grup de partizani alcătuit din komsomoliști (membrii ai Uniunii Tineretului Comunist din Uniunea Sovietică), a relatat scriitorul sovietic Alexandr Fadeev în romanul ”Tânăra gardă”, publicat în anul 1946 și ecranizat în anul 1948. Deși se afla în zona de ocupație română, de arestări, interogatorii și execuții ale membrilor grupării menționate  s-a ocupat Abwehr-ul, Serviciul de Informații German.

Unul dintre militarii români implicați în anihilarea grupărilor de partizani a fost și Neștianu Traian, născut la 3 octombrie 1899 în comuna Vutcani, județul Fălciu, din părinți chiaburi – conform originii sociale în care a fost încadrat de către comuniști, care dețineau 10 ha pământ. Absolvent al Facultății de Litere, a lucrat din anul 1921 ca ofițer cu gradul de căpitan în cadrul Serviciului Secret al Ministerului Apărării Naționale, redenumit Serviciul Special de Informații (S.S.I.) din anul 1939. A activat până la intrarea României în al Doilea Război Mondial în cadrul Secției I-a Informații externe (Frontul de Sud) la Cairo, în Egipt. Odată cu intrarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice (22 iunie 1941) și ocuparea Transnistriei, a fost transferat la Odessa, unde a condus pentru o vreme rezidența S.S.I. de acolo, fiind înlocuit în funcție de colonelul Constantin I. Perju, și el originar din actualul județ Vaslui, născut la Bârlad în data de 10 martie 1898. Acesta era fiu de C.F.R.- ist, studiase 8 clase de liceu și era absolvent de școală militară. În perioada cât au fost la conducerea rezidenței, cei doi au făcut cercetări prin rețeaua informatică pe care au creat-o asupra catacombelor existente sub orașul Odessa, subterane cu o suprafață de cca 1.000 km, ce reprezentau prin partizanii care se ascundeau aici o problemă de siguranță a teritoriului de la est de Nistru pentru autoritățile române. Conform relatărilor fostului șef al Serviciului, Eugen Cristescu, armata română a luat măsuri spre a se zidi intrările în catacombe, și chiar s-a propus ca galeriile să fie gazate, pentru stârpirea celor care se ascundeau în acestea, măsură care însă nu a fost pusă în practică, datorită opoziției mareșalului Ion Antonescu, care a considerat-o contrară legilor războiului. Să fi fost acesta un gest de căință după masacrarea sălbatică populației civile?! Ieșirile acestor catacombe dădeau în clădiri publice și private din diferite cartiere, canalizarea orașului, permițând partizanilor să se aprovizioneze cu cele necesare, să țină legătura cu cei de la suprafață, să efectueze atacuri prin surprindere și să se  ascundă cu ușurință. Datorită muncii operative a S.S.I. și armatei române, parte din grupurile de partizani au fost infiltrate, izolate și distruse. Tăierea legăturilor cu cei de la suprafață prin blocarea intrărilor a dus la înfometarea partizanilor, care au ajuns să se lichideze între ei și să practice canibalismul. Primele arestări în rândurile partizanilor din Nerubaisk, o localitate mică din apropiere de Odessa, care urmăreau să comită distrugeri și atentate s-au efectuat către finele lunii decembrie 1941, confiscându-se armament, muniții, explozibil și un aparat de radio emisie – recepție, luptători care au fost judecați, condamnați la moarte și executați conform aceleiași pagini de internet menționate mai sus.

Investigarea activității duse în cadrul S.S.I de către Traian Neștianu a fost făcută de către Securitate după ieșirea acestuia la pensie, pe când trăia   liniștit într-un cochet bloc de locuințe situat pe strada Popa Tatu nr. 14 din București. A fost arestat la data de 4 decembrie 1949 și acuzat de crime contra umanității, respectiv ”în anul 1941 a arestat și maltratat partizani la Odessa”, după cum rezultă din actul de acuzare, motiv pentru care a fost condamnat la 5 ani închisoare grea. După pronunțarea sentinței, la 29 august 1953 a fost transferat de la penitenciarul din Făgăraș la Jilava, apoi la Gherla și din 9 septembrie același an la Văcărești. Moare la 27 septembrie 1953, în spitalul închisorii Văcărești. Constantin Perju a fost condamnat de către un tribunal sovietic la 25 ani privare de libertate. Fișa matricolă penală întocmită la 3 decembrie 1955 îl arată prezent în penitenciarul Gherla.

Profesor Ștefan Plugaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.