Bursa „Bani de liceu” ajunge la 1.486 de liceeni din județ

0
988

Aproape 1.500 de liceeni din județ vor beneficia, în anul școlar 2021-2022, de ajutorul guvernamental „Bani de liceu”, în valoare de 250 lei/lună. Numărul beneficiarilor a scăzut binișor față de anul precedent, când au fost acordate 1.803 burse.

Zilele trecute, a fost afișată situația statistică nenominală a beneficiarilor bursei sociale „Bani de liceu” pe site-ul http://www.banideliceu.edu.ro. Concret, a fost publicată doar lista cuprinzând numărul beneficiarilor sprijinului guvernamental aferent fiecărui județ în parte, fără a afișa și numele liceenilor, astfel încât să se respecte GDPR-ul.

Pentru județul Vaslui, Ministerul Educației a aprobat 1.486 de burse, acesta fiind numărul dosarelor considerate eligibile după anchetele sociale, dar și cel al dosarelor validate după soluționarea eventualelor contestații. Liceenii ar urma să primească banii pe toată perioada cursurilor școlare din anul școlar 2021-2022, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producție.

Spre deosebire de anii precedenți, când ajutorul bănesc avea o valoare lunară de 180 lei, iar condiția principală era ca venitul mediu pe membru de familie să nu depășească 150 de lei, din anul școlar 2018-2019, cuantumul bursei sociale a fost majorat 250 lei/lunar, iar venitul brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei.

S-au luat însă în calcul și numărul absențelor acumulate și media generală obținută în anul școlar precedent. Oricum, norocoșii beneficiari nu trebuie să se culce pe-o ureche. Cine va depăși 20 de absențe nemotivate, va rămâne fără bursa „Bani de liceu”.

La nivelul întregii țări au fost aprobate 22.853 de burse, județul Vaslui situându-se pe locul trei, după Suceava (2.887) și Iași (2.051). Cele mai puține ajutoare bănești au fost aprobate în București (29) și în județele Covasna (76), Ilfov (102), Sibiu (125), Brașov (125), Cluj (167), Timiș (165) și Sălaj (185).

De menționat că, în anul școlar școlar precedent, la nivelul județului Vaslui au fost acordate 1.803 burse „Bani de liceu”, în timp ce, în anul școlar 2019-2020, s-au aprobat 2.129 de burse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.