Alegerile parlamentare din noiembrie 1946 în județele Fălciu, Tutova și Vaslui (I)

0
601

 

„Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile” – Iosif Vissarionovici Stalin

În Anul Domnului 2021, pe 19 noiembrie se împlinesc 75 de ani de la primele alegeri postbelice care şi-au pus amprenta decisiv asupra României, inclusiv asupra fostelor județe Fălciu, Tutova și Vaslui, părți componente ale actualului județ din răsăritul țării. Anunţarea desfăşurării scrutinului electoral, încă de la începutul anului 1946, avea menirea să pună capăt vidului legislativ determinat de lipsa Parlamentului. Importanţa votului depăşea cu mult cadrul normal al confruntărilor dintre partide. Pentru extrema stângă în ascensiune, victoria blocului guvernamental, în condiţiile prezenţei trupelor sovietice, va avea efecte grave pentru firava democraţie ce încerca să supravieţuiască după 23 august 1944.

Remanierea guvernului dr. Petru Groza, la începutul anului 1946, prin cooptarea lui Emil Haţieganu (P.N.Ţ.) şi Mihail Romniceanu (P.N.L.), punea capăt grevei regale, conducând la recunoaşterea cabinetului de Anglia şi S.U.A., dându-i astfel legitimitate externă. În schimb, România era obligată să ţină, în cel mai scurt timp posibil, alegeri libere şi corecte.

Relativa relaxare a vieţii politice din 1946, odată cu recunoaşterea internaţională a guvernului Petru Groza a avut implicaţii imediate în viaţa politică românească. În primul rând, prin reapariţia organelor de presă, partidele istorice demarează acţiuni care ţin de campania electorală. Trebuie să remarcăm, de la început, ţinuta demnă şi limbajul folosit de presa de opoziţie. Atât ziarul „Dreptatea”, oficiosul P.N.Ţ., cât şi „Liberalul”, oficiosul P.N.L., s-au străduit să se opună calomniei, promovând adevărul și echilibrul în confruntarea de idei. „Dreptatea” a reapărut pe 5 februarie 1946, iar „Liberalul” pe 9 februarie. Oficiosul P.N.Ţ. a devenit cel mai important organ de presă al opoziţiei româneşti. Căutat și apreciat de public, devine principala ţintă a atacurilor calomnioase ale „Scânteii”, „României Libere” şi ale altor ziare comuniste. Însuşi guvernul, la un moment dat, încearcă să intimideze ziarul şi să-i impună o linie mai puţin deranjantă pentru autorităţi.

Pentru desfăşurarea alegerilor, guvernul Groza a adoptat Decretul-lege cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Adunarea Deputaţilor din 13 iulie 1946, redactat sub coordonarea ministrului Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu. Acesta avea 18 articole şi cuprindea o serie de prevederi care diferă de vechea legislaţie. Avea minusuri şi confuzii care să permită abuzurile şi fraudele. Era vorba, printre altele, de renunţarea la prima electorală, de desfiinţarea Senatului, de privarea unor categorii de persoane în exprimarea opţiunii și faptul că votau pentru prima dată femeile. Dacă aceste măsuri ar fi putut găsi justificări în realităţile postbelice, alta era situaţia dacă privim maniera de aplicare a legii prin numeroasele tabele cu cei consideraţi nedemni electoral şi modul defectuos de înscriere în registrul electoral. Înainte de toate, noua putere a îngrădit dreptul de vot pentru anumite categorii de persoane.

 De asemenea, tot prin lege au fost prevăzute categoriile de exceptaţi de la vot: demnitarii regimului Antonescu şi voluntarii contra statelor din coaliţia Naţiunilor Unite, printre care şi Ion Mihalache, lider marcant al P.N.Ţ. Merită subliniat faptul că printre cei excluşi nu se numărau colaboratorii lui Carol al II-lea din anii 1938-1940, ceea ce ar fi fost logic, din moment ce restricţia se adresa gogo – cuziştilor. Dar, o astfel de prevedere ar fi lovit în unii membri ai guvernului Groza, precum ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, (premier în regimul autoritar carlist) sau Gheorghe Nicolau, (fost senator al Frontului Renaşterii Naţionale), care era în cabinet ministrul asistenţei şi asigurărilor sociale.

Un nou pas după promulgarea legii electorale în drumul spre alegeri l-a constituit aprobarea de către Comisia Electorală Centrală a 40 de semne, la 14 august. Blocul Partidelor Democratice cu simbolul electoral „Soarele” şi P.N.Ţ.- Maniu („Ochiul”) au depus liste în toate cele 58 de judeţe ale țării. Ca partide de opoziţie, s-au manifestat P.N.L. ce avea candidaţi în 49 de circumscripţii, având simbolul electoral „Unghiul drept” şi P.S.D.I. („Fântâna cu cumpănă”), prezent în 40 judeţe, inclusiv în județele Fălciu, Tutova și Vaslui. Pe poziţia de „opoziţie onestă” s-a situat Partidul Ţărănesc Democrat condus de Nicolae Lupu („Două circumferinţe concentrice”), cu 51 de liste prezente în Moldova. Tabloul este completat de mici grupări care s-au situat pe o linie independentă sau binevoitoare faţă de una din taberele principale. În această categorie intra Acţiunea Naţional – Agrară („Secera” – prezentă în şapte judeţe), Partidul Popular Românesc („Două arcuri mici convexe legate cu o linie orizontală” – şase liste), Partidul Radical al Micii Burghezii („Sapa” – două), Partidul Naţionalist Democrat („Plugul”) şi Frontul Muncii („Cheia”), ultimele două prezente doar în câte o circumscripţie. 

Analizând tabloul partidelor înscrise în cursa pentru Adunarea Deputaţilor, distingem două tabere principale. Una este a Blocului Partidelor Democratice, continuatorul Frontului Naţional Democrat, al cărui protocol de formare a fost semnat la 17 mai 1946. Alianţa era alcătuită din Partidul Comunist Român, Partidul Social – Democrat, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular, Partidul Naţional Liberal-Tătărăscu şi Partidul Naţional Ţărănesc-Anton Alexandrescu. În aceeaşi tabără trebuie inclusă şi Uniunea Populară Maghiară care, deşi a participat pe liste proprii, era dirijată de comunişti. Această grupare politică s-a prezentat pe liste comune la alegerile din 19 noiembrie 1946.

Cealaltă tabără, Opoziţia, deşi avea liste separate, cuprindea Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal, şi Partidul Social – Democrat Independent, care la 21 octombrie au încheiat un acord pentru coordonarea acţiunilor electorale. Preferinţele alegătorilor se îndreptau spre acest pol și majoritatea locuitorilor din județele Moldovei vedea în victoria acestuia calea scăpării de sovietici şi de metodele comuniste .

La alegeri au participat şi câteva partide care s-au situat pe o linie mai mult sau mai puţin neutră. Dintre acestea, se detaşa Partidul Ţărănesc Democrat, condus de dr. Nicolae Lupu originar din comuna Arsura, judeţul Vaslui, (singurul dintre partide care a obţinut locuri în Parlament), precum şi alte mici formaţiuni, ca Partidul Popular Românesc (condus de Petru Ghiaţă) şi Partidul Radical al Micii Burghezii (prezidat de N.N. Matheescu).

 În mai 1946 se constituie Comitetul Central Electoral. Președintele acestuia era cunoscutul om de cultură Mihai Ralea, originar din Huşi, membru în guvernul Groza ca ministru al Artelor din partea Frontului Plugarilor. În noul Parlament unicameral, trebuia să fie aleși 406 membri (finalmente vor fi 414) din care 30 în Bucureşti, iar restul din ţară. Ei aveau un mandat de patru ani.

 Pregătirea scrutinului a fost viciată de o mulţime de ingerinţe ale guvernului Groza care spera să-şi asigure victoria. În multe localităţi din țară și din actualul județ Vaslui, Blocul Partidelor Democratice a recurs la ilegalităţi flagrante pentru a înlătura de la vot pe cei bănuiţi a le fi opozanţi, fapt ce a produs adesea reacţii violente din partea acestora din urmă.

 Naţional – ţărăniştii lui Maniu au început activitatea pentru pregătirea alegerilor în judeţele Covurlui , Fălciu,Tutova și Vaslui prin contactul „de la om la om” şi prin agenţi electorali veniţi din ţară. În aceste judeţe, P.N.L.- Dinu Brătianu a început campania electorală la oraşe şi sate, printr-o intensă propagandă antiguvernamentală, cum reiese din buletinele informative ale Inspectoratului General al Poliţiei Galaţi.

(va urma)

Prof. dr. N. Ionescu


Dumitru Şandru, Gheorghe Onişoru, 19 noiembrie 1946, Anuarul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iaşi, tom XXXIII, 1996, p. 103.

 Radu Pisică, Adevărul despre alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946 ( analiză de presă), Bucureşti, 1996, p. 39.

 „Monitorul Oficial” nr. 161 din 15 iulie 1946.

 Gheorghe Onişoru – Alianţe şi confruntări între partidele politice din România (1944 – 1947), Bucureşti,1996, p. 244.

 Ibidem, pp. 189 – 229.

 La începutul lui octombrie 1946, Comitetul Central Electoral al B.P.D. hotăra ca P.C.R., P.S.D., P.N.L.-Tătărăscu şi Frontul Plugarilor să aibă câte 13 capi de listă şi 85 de candidaţi, P.N.P. 5 capi şi 22 candidaţi, iar P.N.Ţ.-Alexandrescu 3 capi şi 22 candidaţi – „Poporul”, 4 octombrie 1946

 Vezi „Dreptatea”, 2 noiembrie 1946. De asemenea, P.N.Ţ. condus de Iuliu Maniu a încheiat o alianţă cu Partidul Socialist Democratic, prezidat de Ion Flueraş, dar aceasta n-a putut fi aplicată, întrucât formaţiunea lui Flueraş a fost interzisă.

 Pentru un tablou complet, vezi Gheorghe Onişoru, op. cit., pp. 92-188.

 Arhivele Naţionale Bucureşti, fondul Inspectoratul General al Poliţiei, vol. II, f. 30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.