Bărbat înjunghiat pe stradă, la Huși

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost înjunghiat, vineri seara, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Huşi, victima fiind găsită în stare gravă, la domiciliu, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

„SAJ Vaslui a intervenit în localitatea Huşi pentru un bărbat în vârstă de 43 de ani care a fost înjunghiat pe stradă de un necunoscut. Echipajul l-a găsit la domiciliu, conştient şi coerent, dar cu o plagă cu sângerare abundentă la vârful hemitoracelui stâng, în zona retroclaviculară. După acordarea primului ajutor, acesta a fost transportat la Spitalul Huşi. Ulterior pacientul a fost transferat la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi cu un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, cu diagnosticul de şoc hemoragic”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, dr. Daniel Ungureanu.
Poliţiştii au demarat cercetări în acest caz, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs incidentul.

Tânărul care a înjunghiat un bărbat de 43 de ani, pe o stradă din municipiul Huşi, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor. „Întrucât în urma cercetărilor efectuate în cauză a fost conturată suspiciunea comiterii unei infracţiuni contra vieţii şi anume, tentativă la infracţiunea de omor, dosarul penal a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, competent să efectueze urmărirea penală”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Poliţia Municipiului Huşi a fost sesizată, vineri seara, prin apel la numărul de urgenţă 112, de către o femeie în vârstă de 50 de ani, cu privire la faptul că, în aceeaşi seară, soţul său, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost înjunghiat în zona gâtului de către autori necunoscuţi.
Poliţiştii vasluieni au identificat ulterior un tânăr de 19 ani, suspect în acest caz. Potrivit cercetărilor, victima a stat într-un bar cu câteva persoane, împreună cu care ar fi consumat băuturi alcoolice, iar în momentul în care a vrut să plece spre domiciliu, a fost înjunghiată în zona gâtului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.