Tudor Polak: Blocarea Programului “Anghel Saligny”, ”mofturi inadmisibile” ale USR-PLUS

0
835

Guvernul liberal şi-a asumat dezvoltarea României. Prin fapte, nu prin proiecte ale căror termene de implementare interminabile sunt alte vorbe în vânt pentru românii care de ani de zile aşteaptă soluții.

Astăzi (miercuri, n.r.), USR-PLUS a blocat, în şedința de Guvern, introducerea pe ordinea de zi a Proiectului de Investiții “Anghel Saligny”, propusă de premierul Florin Cîțu.

Este vorba despre un program prin care Guvernul investeşte 50 de miliarde de lei pentru dezvoltarea comunităților locale. Sunt bani alocați administrațiilor publice locale pentru rețeaua de gaze, canalizare, apă curentă, drumuri publice, necesități primare pentru românii care sunt puşi din nou în aşteptare, din cauza unor mofturi inadmisibile ale colegilor de guvernare.

Motivul invocat sunt similitudinile programului cu PNDL. Asta invocă USR-PLUS, în timp ce într-un județ precum Vasluiul, aceste investiții sunt esențiale pentru a putea ridica condițiile de viață ale vasluienilor la nivelul decenței.

Dincolo de ambițiile politice, suntem responsabili față de cetățeni.

Sunt dezamăgit şi revoltat de modul în care unii dintre noi înțeleg această responsabilitate pe care ne-am asumat-o.

Amenințarea retragerii de la guvernare a devenit moneda de schimb în acest joc de-a şantajul politic.

Liberalii nu joacă aşa. Singura datorie pe care o avem este aceea de a ne ridica la nivelul aşteptărilor românilor.

Am promis să dezvoltăm România. Ne asumăm guvernarea şi promisiunile făcute.

Premierul Cîțu, fără compromisuri politice!

Premierul Florin Cîțu a demonstrat, încă o dată, că îşi asumă această guvernare, în interesul românilor şi fără compromisuri politice.

Atunci când le-am promis cetățenilor dezvoltarea României, am ştiut cu toții că vor fi piedici. Ceea ce nu este de acceptat este că aceste piedici sunt puse de colegi liberali care nu înțeleg astăzi că singura echipă din care facem parte este Partidul Național Liberal şi că unica noastră datorie este cea față de români.

Este greu de înțeles modul în care unii dintre noi aleg să saboteze propriul guvern, uitând că acest guvern este în slujba oamenilor, dincolo de orice competiție politică.

Florin Cîțu este premierul României şi a luat o decizie care arată asumare, responsabilitate şi respect pentru promisiunile făcute. Programul Național de Investiții Anghel Saligny trebuie implementat fără amânări care îi costă pe români. Nu putem să mai stăm pe loc, când nu există motive reale. Despre asta este vorba. Despre asumare. Ceea ce astăzi, la mulți colegi liberali, nu mai văd.

Este inadmisibil ca discuțiile interne să îşi spună cuvântul când vine vorba de decizii politice care influențează dezvoltarea țării. Denotă imaturitate şi lipsă de responsabilitate şi asta este grav.

Mă aştept ca liberalii să înțeleagă că suntem o singură echipă, unitară, puternică, focusată, care, în această situație, trebuie să îşi susțină guvernul, premierul şi promisiunile pe care, cu toţii, le-am făcut în campania electorală, românilor. Fără întârzieri care costă. Fără compromisuri.

Tudor Polak, deputat PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.