Legea consumatorului vulnerabil, asumată de toți parlamentarii vasluieni

0
709

Adoptarea Legii consumatorului vulnerabil este un motiv de mândrie pentru toți parlamentarii vasluieni, fie că sunt de dreapta sau de stânga. Eduard Popica, deputat PSD, spune că legea vine în momente extrem de grele, adică după scumpirile la energie și gaze. Tudor Polak, deputat PNL, subliniază „necesitatea acesteia pentru mulți români care au dreptul să beneficieze de condiții normale de trai”.

Adoptarea, în procedură de urgență, a Legii consumatorului vulnerabil este un motiv de mândrie pentru toți parlamentarii vasluieni, de la stânga la dreapta.

Primul care a reacționat, imediat după adoptarea actului normativ, a fost deputatul PSD Eduard Popica, care anunțat pe pagina sa de socializare o „veste bună pentru vasluieni”, ca și implicarea sa și a colegilor vasluieni din propriul partid. „Ca deputat al Partidul Social Democrat, împreună cu ai mei colegi, deputatul Adrian Solomon și deputatul Irinel Stativă, am susținut și adoptat două amendamente extrem de importante pentru cetățenii vulnerabili din județul Vaslui, mai ales că această lege vine în aceste momente extrem de grele, acum, când prețurile la energie electrică și gaze naturale efectiv au explodat”, a scris Popica.

Parlamentarul PSD a detaliat apoi prevederile legii: „Astfel, începând cu 1 noiembrie, familiile cu venituri mici vor primi subvenție din partea statului pentru energie electrică, gaze naturale și combustibili solizi (lemne) și petrolieri, iar prin amendamentele PSD , subvenția pentru lemne a fost dublată de la 160 lei/lună la 320 lei/lună”. „Partidul Social Democrat este și va rămâne singurul partid politic alături de oamenii obișnuiți și nevoile lor”, își încheie mesajul parlamentarul PSD.

Deputatul PNL Tudor Polak descrie astfel legea adoptată marți: „Este un sprijin real acordat românilor ale căror dificultăți financiare sau sociale îi împiedică să aibă acces la facilități esențiale unui trai decent. Fără doar şi poate, venirea iernii nu trebuie să mai constituie o problemă pentru românii care nu fac față costurilor pentru rețeaua de încălzire, într-un stat dezvoltat, care investeşte, cu adevărat, în oameni”.

„Guvernul liberal a insistat asupra adoptării acestei măsuri, fără întârzieri, având în vederea necesitatea acesteia pentru mulți români care au dreptul să beneficieze de condiții normale de trai, fără grija zilei de mâine”.

„Legea consumatorului vulnerabil adoptată astăzi creşte sprijinul financiar acordat în prealabil cetățenilor în cauză, dar şi numărul de beneficiari ai acestei măsuri. Dacă, până acum, legea acoperea un total 209.375 de beneficiari ai măsurilor de sprijin, astăzi, după ce amendamentele au trecut de votul comisiilor şi de votul în plenul Camerei Deputaților, numărul beneficiarilor a crescut la aproximativ 525.000. Prioritatea noastră este bunăstarea românilor. Cea mai bună cale pentru dezvoltarea României este creşterea calității nivelului de trai al oamenilor.

De aici pornim”, a mai scris pe pagina sa de socializare deputatul PNL Tudor Polak.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.