Elevii interesați vor putea fi vaccinați în cabinetele medicale școlare

0
633

În primele două luni de școală, elevii cu vârsta de peste 12 ani și părinții lor vor putea să se vaccineze anti COVID-19 chiar în incinta unităților școlare pe care le frecventează copiii. Administrarea serurilor va fi făcută fie prin intermediul echipelor mobile de vaccinare ori în cabinetele de vaccinare organizate în unitățile de învățământ, fie în centrele de vaccinare aflate în proximitatea unităților de învățământ. Măsura se va aplica și în cazul personalului didactic și nedidactic încadrat în respectivele unități de învățământ.

În perioada imediat următoare, Guvernul va desfășura un proiect ce prevede vaccinarea anti COVID-19 a elevilor eligibili (peste 12 ani), a studenților, a părinților acestora și a personalului didactic și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar și universitar. Campania de vaccinare va fi coordonată de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) și își propune limitarea riscului de infectare cu SARS-CoV-2 în comunitate și în unitățile de învățământ.

Astfel, în cazul învățământului preuniversitar, vaccinarea elevilor, părinților lor și a profesorilor va avea loc în intervalul 13 septembrie – 15 noiembrie, adică în primele două luni ale anului școlar 2021-2022. Evident, pe baza consimțământului informat. Așa cum a fost stabilit de autoritățile centrale, procesul de vaccinare se va desfășura: • prin intermediul echipelor mobile de vaccinare; • în cabinetele de vaccinare organizate în unitățile de învățământ; • în centrele de vaccinare aflate în proximitatea unităților de învățământ.

„Vaccinarea se va asigura fie de personalul medico-sanitar propriu, fie prin intermediul echipelor mobile de vaccinare, alocate prin grija direcțiilor de sănătate publică județene / a municipiului București. Până la data de 10 septembrie, pentru învățământul preuniversitar, și până la finalul lunii septembrie, pentru sistemul universitar, specialiști direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, în colaborare cu reprezentanții unităților de învățământ vor identifica spațiile pentru asigurarea procesului de vaccinare. Criteriile vor viza respectarea normelor igienico-sanitare, funcționalitatea și facilitarea accesului beneficiarilor la vaccinare. Pentru fiecare unitate de învățământ se va stabili metoda optimă care să faciliteze accesul beneficiarilor la procesul de vaccinare”, se arată într-un comunicat de presă al CNCAV.

În respectivul document se precizează că programul de vaccinare va fi stabilit în una sau mai multe zile pe săptămână, în funcție de solicitări, și adaptat astfel încât accesul beneficiarilor să fie permis atât dimineață, cât și după amiaza. Pentru fiecare unitate de învățământ va fi alocată cel puțin o echipă mobilă. În unitățile de învățământ cu centre de vaccinare proprii (cabinete medicale școlare), programul de lucru stabilit va fi afișat la loc vizibil, iar prezentarea la vaccinare se poate realiza fără programare. În unitățile de învățământ arondate centrelor de vaccinare aflate în proximitate, prezentarea se poate realiza direct sau prin programare în platformă. Locația și programul de lucru al centrelor de vaccinare vor fi afișate la loc vizibil, în unitățile de învățământ arondate. Persoanele vaccinate vor fi înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și vor primi adeverințe de vaccinare.

Vaccinarea minorilor

„Pentru categoria de vârstă 12+, se va alege unul dintre vaccinurile care sunt aprobate pentru administrare, respectiv vaccinul Comirnaty, produs de compania BioNTech/Pfizer, și Moderna, produs de compania Spikevax. Minorii vor fi însoțiți la vaccinare de către aparținătorii legali, iar vaccinarea acestora se realizează numai în baza consimțământului informat al adulților. Formularul de exprimare a consimțământului pentru minori și chestionarul pentru triaj pot fi descărcate de pe platforma RoVaccinare, accesând linkul următor https://vaccinare-covid.gov.ro/formular-de-exprimare-a-acordului-informat-pentru-minori, respectiv https://vaccinare-covid.gov.ro/wpcontent/uploads/2021/06/CHESTIONAR-TRIAJ-MINORI-avizat-INSP.pdf”, se mai arată în comunicatul emis de CNCAV.

Nu în ultimul rând, echipele de vaccinare vor avea în dotare echipamente medicale corespunzătoare bunei desfășurări a procesului de vaccinare într-un mediu favorabil și sigur și vor respecta procedurile și instrucțiunile în vigoare privind vaccinarea (triaj, consimțământ, supraveghere postvaccinală, raportarea reacțiilor adverse postvaccinale indezirabile, managementul deșeurilor medicale etc.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.